INVITAȚIE la atelierul „De ce avem nevoie de o entitate responsabilă de dezvoltarea voluntariatului?”

Asociaţia Obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat din Moldova, în parteneriat cu Biblioteca Municipală B.P. Hasdeu, anunţă selectarea a 20 de reprezentanți (50% din teritoriu) ai ONG-urilor, instituțiilor publice, APC, APL, grupurilor de inițiativă neformale și organizațiilor societății civile fără statut juridic pentru a participa la atelierul „De ce avem nevoie de o entitate națională responsabilă de dezvoltarea voluntariatului?”, care va avea loc luni, 26 februarie 2018. 

Participanților din teritoriu li se vor rambursa cheltuielile de transport numai după prezentarea biletului de călătorie și copiei buletinului de identitate.

În cadrul atelierului, un moderator cu experiență va colecta idei și recomandări – din partea participanților care dețin expertiză în domeniul aplicării politicilor de voluntariat – despre necesitatea creării unei structuri subordonate Guvernului, responsabilă de dezvoltarea sectorului de voluntariat la nivel de politici și programe, precum și de coordonare a activităților autorităților publice de resort pe segmentul de voluntariat. Recomandările vor fi promovate pe Internet și trimise prin scrisori oficiale spre analiză către autoritățile publice centrale (comisii parlamentare, Cancelaria de Stat, ministere de resort) sau autorități publice locale (consilii raionale) pentru a facilita colaborarea cu societatea civilă. Vedeți AICI draft-ul agendei.

Pentru participare vă rugăm să completați FORMULARUL până joi, 22 februarie 2018, ora 12:00.

Atelierul va fi moderat de către Ion Donea, Șeful Direcției Tineret, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (TBC).

Vă informăm că acesta este cel de-al 10-lea atelier organizat în cadrul Clubului de Expertiză în Domeniul Voluntariat care activează în Biblioteca Municipală B.PHasdeu și care contribuie la dezvoltarea infrastructurii de voluntariat din Moldova.

Pentru mai multe informaţii contactaţi:
Gaiu Andrei, Director Executiv
Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat
Tel.: 022 567 551