Calendarele Raionale / Municipale ale SNV 2017

În perioada 2 – 8 octombrie 2017 se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2017 „Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a XI-a, cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel republican. 

Pe parcursul acestei săptămâni, în toate raioanele republicii se vor desfășura activități de voluntariat. În acest context, vă prezentăm Calendarele Raionale / Municipale cu activități care urmează a fi organizate în SNV 2017, activități din diverse domenii, care au scopul de a sensibiliza, de a aduce schimbarea în bine a oamenilor și a societății.

Vă invităm să vă implicați în evenimentele în care vă regăsiți, să participați alături de organizatori la activitățile care vă sunt aproape de suflet și să dăm valoare împreună voluntariatului.

Cei care vor să organizeze activități de voluntariat, dar nu au reușit să completeze Formularele de participare, sunt invitați să o facă pe întreaga durată a SNV 2017. Formularele de participare și lista Coordonatorilor Raionali pot fi găsite AICI.

Anenii Noi_Calendar Raional SNV 2017

Basarabeasca_Calendar Raional SNV 2017

Bălți_Calendar Municipal SNV 2017

Briceni_Calendar Raional SNV 2017

Cahul_Calendar Raional SNV 2017

Cantemir_Calendar Raional SNV 2017

Călărași_Calendar Raional SNV 2017

Căușeni_Calendar Raional SNV 2017

Chișinău_Calendar Municipal SNV 2017

Cimișlia_Calendar Raional SNV 2017

Criuleni_Calendar Raional SNV 2017

Dondușeni_Calendar Raional SNV 2017

Drochia_Calendar Raional SNV 2017

Dubăsari_Calendar Raional SNV 2017

Edineț_Calendar Raional SNV 2017

Fălești_Calendar Raional SNV 2017

Florești_Calendar Raional SNV 2017

Glodeni_Calendar Raional SNV 2017

Hîncești_Calendar Raional SNV 2017

Ialoveni_Calendar Raional SNV 2017

Leova_Calendar Raional SNV 2017

Nisporeni_Calendar Raional SNV 2017

Ocnița_Calendar Raional SNV 2017

Orhei_Calendar Raional SNV 2017

Rezina_Calendar Raional SNV 2017

Rîșcani_Calendar Raional SNV 2017

Sîngerei_Calendar Raional SNV 2017

Soroca_Calendar Raional SNV 2017

Șoldănești_Calendar Raional SNV 2017

Ștefan-Vodă_Calendar Raional SNV 2017

Strășeni_Calendar Raional SNV 2017

Taraclia_Calendar Raional SNV 2017

Telenești_Calendar Raional SNV 2017

Ungheni_Calendar Raional SNV 2017

UTA Găgăuzia_Calendar Regional SNV 2017

Lista și conținutul calendarelor este completată și actualizată zilnic.

Invitație la evenimentul de lansare a Săptămânii Naționale a Voluntariatului (SNV) 2017

Coaliția Voluntariat și Consiliul Național al ONG-urilor de Mediu invită luni, 2 octombrie 2017, la evenimentul de lansare a Săptămânii Naționale a Voluntariatului (SNV) 2017.

SNV este cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel național și mobilizează mii de cetățeni și organizații din toate raioanele republicii. În ediția de anul trecut, peste 19 mii de voluntari au participat la eveniment și și-au adus contribuția la schimbarea în bine a societății.

Luând în considerație criza ecologică din Chișinău, evenimentul de lansare va aborda problema deșeurilor și se va desfășura la gunoiștea de la Bubuieci. Punctul de întâlnire va fi Baza auto a Parlamentului, str. Anatol Corobceanu nr. 10la ora 13:30, de unde se va asigura transportul pentru voluntari și jurnaliști.

Scopul evenimentului este de a sensibiliza opinia publică și autoritățile în legătură cu necesitatea de colectare separată, sortare și reciclare a deșeurilor.
 
Zilnic, chișinăuienii generează 700 de tone de gunoi. Dacă deșeurile ar fi separate din start și colectate selectiv la sursă, procentul de reciclare ar fi mai mare, iar problemele cu depozitarea – mai mici. În acest context, Coaliția Voluntariat a solicitat voluntarilor din mai multe organizații non-profit, precum și Biroului Permanent al Parlamentului, Comisiei Parlamentare Mediu și Dezvoltare Regională și altor deputați să participe la acest eveniment de voluntariat și de sensibilizare.

Având în vedere că lansarea se face într-un spațiu deschis, invităm la eveniment toți cetățenii interesați de situația ecologică, autoritățile publice, agenții economici și reprezentanții din (new) media. Recomandăm persoanelor care vor veni la eveniment să poarte ținute comode, calde și să țină cont de locul unde se va desfășura activitatea (tocurile înalte și fustele scurte nu vor fi potrivite).

Evenimentul este posibil grație efortului voluntarilor și susținerii Parlamentului și a Guvernului Republicii Moldova.

Calendarele activităților de voluntariat de pe întreg teritoriul republicii vor fi actualizate zilnic pe blogul TDV.

Pentru mai multe informaţii contactaţi:

Asociaţia Obștească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat
Tel: 022 567 551; 079 45 00 27 (Antonița Fonari, Andrei Gaiu, Natalia Grejdieru)
E-mail: tdv_secretariat@yahoo.com
Blogwww.tdvmoldova.wordpress.com

Angajăm Specialist(ă) Comunicare pentru Conferința Națională a Voluntariatului 2017

Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului (CAP) anunţă concurs pentru ocuparea poziţiei de Specialist(ă) Comunicare, în vederea organizării Conferinței Naționale a Voluntariatului (CNV).

Responsabilităţi principale şi specifice:

  • contribuie la elaborarea agendei, materialelor promoționale și a sloganului CNV;
  • pregătește toată informația necesară cu privire la CNV și o distribuie reprezentanților autorităților publice, mass-mediei, societății civile, business-ului, ambasadelor, finanțatorilor internaționali etc.;
  • identifică și comunică cu partenerii media și din business ai evenimentului;
  • promovează online CNV prin slide-uri, articole, interviuri etc. pentru a mobiliza diverși actori din Moldova;
  • postează pe paginile de Internet ale CAP și Coaliţiei Voluntariat informații despre CNV 2017;
  • coordonează în comun cu mass media națională activitățile de mediatizare a CNV în cadrul unei întâlniri de tipul „Ceaiul de la ora 5”;
  • participă activ la emisiunile radio şi televizate;
  • participă proactiv și utilizează toate oportunitățile de a participa la diverse evenimente și a crea subiecte de presă la tema CNV;
  • elaborează lista de link-uri cu articole, reportaje şi apariţii în mass media naţională, raională şi locală a CNV;
  • contribuie la elaborarea raportului final al evenimentului.

 Profil:

  • de preferat jurnalist(ă) sau o persoană cu experiență în domeniul de comunicare şi / sau relaţii publice;
  • experiență în lucrul cu mass media naţională, raională şi locală (scrisă, TV, radio, on-line);
  • bună stăpânire a limbii şi gramaticii române (cunoașterea limbii ruse constituie un avantaj);
  • rezistență la stres și respectarea termenilor de executare;
  • capacitate de planificare, organizare şi relaţionare interpersonală;
  • experienţă de comunicare şi prezentare;
  • abilităţi de a elabora articole / reportaje;
  • abilităţi de utilizare a computerului: Word, Excel, e-mail, reţele sociale (Facebook, Twitter);
  • abilități de utilizare a editorilor grafici (Adobe Illustrator, Adobe Photoshop, Adobe InDesign etc.) constituie un avantaj.

Persoana urmează a fi angajată printr-un contract de prestări servicii, programul de lucru fiind flexibil. 

CV-urile urmează a fi trimise la adresa tineri.liberi@gmail.com până pe data de 3 octombrie 2017. Persoanele corespunzătoare profilului postului vor fi invitate la interviu.

CNV este un eveniment care are loc o dată la doi ani, inclus în Legea Voluntariatului. La conferinţă vor participa principalii actori implicaţi în sectorul voluntariat din Moldova: reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai societăţii civile, ai business-ului, precum şi experţi care vor formula recomandări și propuneri pentru dezvoltarea infrastructurii de voluntariat. Evenimentul este organizat de membrii şi partenerii Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi susţinut financiar prin proiectul „Conferința Națională a Voluntariatului” din cadrul Programului anual de Granturi pentru sectorul de tineret.

Pentru mai multe informaţii contactaţi:

Andrei Gaiu, Coordonator
Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului (CAP)
Tel.: 022 567 549; 079 450 027

Приглашение к участию в Национальной Неделе Волонтёрства (SNV) 2017

Сообщаем вам что в период 2 по 8 октября 2017 проидет Национальную Неделю Волонтёрства (Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2017 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a XI-a).

Мероприятие включено в закон Nr. 121 от 18.06.2010 о волонтерстве. Оно  направлено на поощрение волонтерства, привлечьние новых волонтеров и провидение различных мероприятий во всех районах и муниципалитетах в Молдове. В координации мероприятия будут участвовать 37 региональных и муниципальных координаторов.

Национальная Неделя Волонтёрства это событие, которое мобилизует большое количество организаций и граждан со всей страны, чтобы поощрять волонтерство и гражданскому участию в сообществе. В течение целой недели, органы государственной власти, государственные учреждения, организации гражданского общества и инициативных групп в партнерстве со средствами массовой информации, социально ответственным бизнесом и другие партнеры будут проводить информационные кампании, дебаты по вопросам волонтёрства, благотворительности, санитарии, обучению и т.д. Для получения дополнительной информации см. отчеты Raport SNV 2013, Raport SNV 2014Raport SNV 2015, Raport SNV 2016.

Мы приглашаем центральные государственные органы, районы, муниципалитеты, другие государственные учреждения, организации гражданского общества и инициативные группы скачять форму участия SNV 2017, заполнить ее и отправить ее до 27 сентября на адрес электронной почты координатора в вашем районе или  tdv_secretariat@yahoo.com (если нет назначенного координатора).

Обратите внимание, что все фотографии из волонтерских мероприятий, организованных в SNV 2017, которые будут распространяться в социальных сетях с использованием хэштага «#SNV2017», будут автоматически участвовать в конкурсе наиболее интересных изображений SNV 2017, а победители получат призы от Коалиций Волонтерство.

Контактная информация координаторов:

  1. Anenii Noi – Olesea GHEREG, Coordonatoare Raională SNV Anenii Noi, Specialist, Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei, consiliul_aneni@mail.ru, 067 488 130
  2. Basarabeasca – Victoria NICOLAEVA, Coordonatoare Raională SNV Basarabeasca, Specialist, Consiliul Raional Basarabeasca, nicolaevavictoria@mail.ru, 029 721043
  3. Briceni – Victor GONCIARCoordonator Raional SNV Briceni, Specialist principal, Direcția Învățămînt Briceni, dgritsbriceni@mail.ru, 024 723856
  4. Cahul – Alexandru POPOV, Coordonator Raional SNV Cahul, Șef serviciu Tineret și Sport, Consiliul Raional Cahul, sts.cahul@gmail.com, 079 140 389
  5. Cantemir – Tatiana BARANOVCoordonatoare Raională SNV Cantemir, Consiliul Raional Cantemir, Specialist principal, Serviciul Cultură și Turism Cantemir, cultura.cantemir@gmail.com, 079 018 955
  6. Călărași – Zinaida BĂDĂRĂUCoordonatoare Raională SNV Călărași, Consiliul Raional Călărași,Vicepreşedintă, ztulbu@mail.ru, 067 663 078
  7. Căuşeni – Vera CIUCHITU, Coordonatoare Raională SNV Căușeni, Asociaţia Psihologilor Tighina, Preşedintă, v_ciuchitu@yahoo.com, 069 086 731
  8. Cimişlia – Natalia Răileanu, Coordonatoare Raională SNV Cimișlia, A.O „Pro Cimişlia” raileanu_n@yahoo.com, 069 525 705
  9. Criuleni – Renata UNGUREAN, Coordonatoare Raională SNV Criuleni, Specialist pe tineret, Consiliul Raional Criuleni, renataungurean@mail.ru, 060 099 916
  10. Dondușeni – Victoria COJOCARU, Coordonatoare Raională SNV Dondușeni, A.O. Tinerele Femei Cernoleuca, cojocarus.vi@gmail.com, 079 383 388
  11. Drochia – Vera FLOCEA, Coordonatoare Raională SNV Drochia, Consiliul Raional Drochia, Direcția Învățământ Drochia, Responsabil activitate educativă, vflocea@gmail.com, 068 954 340
  12. Dubăsari – Svetlana ISAICULCoordonatoare Raională SNV Dubăsari, Consiliul Raional Dubăsari, Specialist-coordonator, metodist, Direcția învățământ general, luminisaicul@gmail.com068 921 379
  13. Edineţ – Diana FRUNZĂ, Coordonatoare Raională SNV Edineț, Consiliul Raional Edineț, Specialist principal, Direcția de asistență socială și protecția familiei,  dyana2408@mail.ru, 060 483 185
  14. Fălești – Viorica HAREACoordonatoare Raională SNV Fălești, Consiliul Raional Fălești, Centrul de Creație și Agreement pentru Copii și Tineri ”L. Găină”, crrtfalesti@mail.ru, 067 131 674
  15. Florești – Victoria BEIUCoordonatoare Raională SNV Florești, Consiliul Raional Florești, Specialist de tineret, cultura.floresti@mail.ru069 172 169
  16. Glodeni – Petru TCACICoordonator Raional SNV Glodeni, Consiliul Raional Glodeni, Specialist în problemele relații cu publicul, tcacipetru.ok@mail.ru, 060 186 772
  17. Hînceşti – Stela BUCUR, Coordonatoare Raională SNV Hîncești, NGO “Always Together”, aoat@mail.com, 079 258 625
  18. Ialoveni – Victor PLETOSUCoordonator Raional SNV Ialoveni, Consiliul Raional Ialoveni, Specialist principal în domeniul tineretului, victor.pletosu@gmail.com, 068 230 922
  19. Leova – Valeriu LUPAN, Coordonator Raional SNV Leova, Specialist Principal Tineret, sectiaculturaleova@gmail.com, 079 909 391
  20. Nisporeni – Ion ECHIM, Coordonator Raional SNV Nisporeni, Specialist cultură, tineret și sport, Primăria Nisporeni, nisprim@mail.ru, 069 745 340
  21. Ocnița – Victor URSAN , Coordonator Raional SNV Ocnița, Specialist principal tineret și sport, 0 78882202 ursan.victor@mail.ru
  22. Orhei – Svetlana TARAS, Coordonatoare Raională SNV Orhei, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor Orhei, staras.irp@gmail.com, 069 957 700
  23. Rezina – Liuba STAVINSCHI, Coordonatoare Raională SNV Rezina, A.O. „Nufărul”, lstavinschi@mail.ru, 079 779 411
  24. Rîșcani – Igor GORODEA, Coordonator Raional SNV Rîșcani, Consiliul Raional Rîșcani, Specialist, Direcția Învățământ, Tineret, Sport, gorodea_igor@mail.ru, 069 33 80 30
  25. Sîngerei – Onceanu VIOREL, Coordonator Raional SNV Sîngerei, Consiliul Raional Sîngerei, Specialist de tineret și sport, sgtineret79@mail.ru, 069 026 758
  26. Soroca – Natalia COJOCARI, Coordonatoare Raională SNV Soroca, Specialist în probleme de tineret, Primăria Soroca, msoroca@mtc.md, 069 344 403
  27. Străşeni – Ecaterina BULICANU, Coordonatoare Raională SNV Strășeni, Asociaţia pentru Educaţie Neoumanist, bulicanuecaterina@gmail.com, 079 630 619
  28. Şoldăneşti – Marina CUCEREANU, Coordonatoare Raională SNV Șoldănești, A.O. Prudens, marina.cucereanu@mail.ru, 060 079 962
  29. Ştefan Vodă – Valentina UȚACoordonatoare Raională SNV Ștefan Vodă, Consiliul Raional Ștefan Vodă, Direcţia Cultură, Tineret, Sport şi Turism, directiaculturasv@mail.ru, 024 222648
  30. Taraclia – Victoria VOITOVICI, Coordonatoare Raional SNV Taraclia, Consiliul Raional Taraclia, Specialist de tineret, Direcția de Învățământ, voitovichviktoria@gmail.com, 079385977
  31. Telenești – Valeriu LAZARENCO, Coordonator Raional SNV Telenești, Jurist, jurist@telenesti.md 069 364 807
  32. Ungheni – Tatiana LAZAR, Coordonatoare Raională SNV Ungheni, Consiliul Raional Ungheni, Specialist principal DÎTS, lazar-tatiana@mail.ru, 068 062 504
  33. Mun. Bălţi – Rodica FRECAUTEANU, Coordonatoare Municipală SNV Bălți, Directoare Executivă A.O. „Caroma Nord”, frecauteanu.r@gmail.com, 079 124 353
  34. Mun. Chişinău – Ion BAMBULEAC, Coordonator Municipal SNV Chișinău. Coordonator Politici de Tineret, Consiliul Național al Tineretului din Moldova, ionbambuleac@yahoo.com, 076713568
  35. Mun. Bender – loc vacant 
  36. Mun. Comrat –  loc vacant 
  37. Mun. Tiraspol –  loc vacant
  38. Raioanele Transnistriei (Camenca, Rîbnița, Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia)  loc vacant
  39. Raioanele UTA Găgăuziei (Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești)  Iana RUSU, Șef serviciul de dezvoltare a politicii de tineret, Comrat, irusu81@gmail.com, 079532940

Мероприятие организовано Коалицией по содействию закона о волонтёрстве и волонтерской деятельности, при поддержке проекта „SNV 2017 – Hai în gașca voluntarilor”, проект реализуется в рамках ежегодной Программы грантов для молодежного сектора из ресурсов Правительства Республики Молдова.

За дополнительной информацией обращайтесь:
Andrei Gaiu, координатор проекта SNV 2017
Общественное Объединение „Молодёжь за право на жизни” (TDV)
Тел: 022 567 551; 079 45 00 27

Angajăm Specialist(ă) Comunicare pentru Conferința Națională a Voluntariatului 2017

Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului (CAP) anunţă concurs pentru ocuparea poziţiei de Specialist(ă) Comunicare, în vederea organizării Conferinței Naționale a Voluntariatului (CNV).

Responsabilităţi principale şi specifice:

  • contribuie la elaborarea agendei, materialelor promoționale și a sloganului CNV;
  • pregătește toată informația necesară cu privire la CNV și o distribuie reprezentanților autorităților publice, mass-mediei, societății civile, business-ului, ambasadelor, finanțatorilor internaționali etc.;
  • identifică și comunică cu partenerii media și din business ai evenimentului;
  • promovează online CNV prin slide-uri, articole, interviuri etc. pentru a mobiliza diverși actori din Moldova;
  • postează pe paginile de Internet ale CAP și Coaliţiei Voluntariat informații despre CNV 2017;
  • coordonează în comun cu mass media națională activitățile de mediatizare a CNV în cadrul unei întâlniri de tipul „Ceaiul de la ora 5”;
  • participă activ la emisiunile radio şi televizate;
  • participă proactiv și utilizează toate oportunitățile de a participa la diverse evenimente și a crea subiecte de presă la tema CNV;
  • elaborează lista de link-uri cu articole, reportaje şi apariţii în mass media naţională, raională şi locală a CNV;
  • contribuie la elaborarea raportului final al evenimentului.

 Profil:

  • de preferat jurnalist(ă) sau o persoană cu experiență în domeniul de comunicare şi / sau relaţii publice;
  • experiență în lucrul cu mass media naţională, raională şi locală (scrisă, TV, radio, on-line);
  • bună stăpânire a limbii şi gramaticii române (cunoașterea limbii ruse constituie un avantaj);
  • rezistență la stres și respectarea termenilor de executare;
  • capacitate de planificare, organizare şi relaţionare interpersonală;
  • experienţă de comunicare şi prezentare;
  • abilităţi de a elabora articole / reportaje;
  • abilităţi de utilizare a computerului: Word, Excel, e-mail, reţele sociale (Facebook, Twitter);
  • abilități de utilizare a editorilor grafici (Adobe Illustrator, Adobe Photoshop, Adobe InDesign etc.) constituie un avantaj.

Persoana urmează a fi angajată printr-un contract de prestări servicii, programul de lucru fiind flexibil. 

CV-urile urmează a fi trimise la adresa tineri.liberi@gmail.com până pe data de 25 septembrie 2017. Persoanele corespunzătoare profilului postului vor fi invitate la interviu.

CNV este un eveniment care are loc o dată la doi ani, inclus în Legea Voluntariatului. La conferinţă vor participa principalii actori implicaţi în sectorul voluntariat din Moldova: reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai societăţii civile, ai business-ului, precum şi experţi care vor formula recomandări și propuneri pentru dezvoltarea infrastructurii de voluntariat. Evenimentul este organizat de membrii şi partenerii Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi susţinut financiar prin proiectul „Conferința Națională a Voluntariatului” din cadrul Programului anual de Granturi pentru sectorul de tineret.

Pentru mai multe informaţii contactaţi:

Andrei Gaiu, Coordonator
Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului (CAP)
Tel.: 022 567 549; 079 450 027

Grăbește-te! Mai sunt locuri libere la Clubul de Expertiză în Domeniul Voluntariat

Asociația Obștească „Tinerii pentru dreptul la viață” (TDV), Secretariatul Coaliției pentru promovarea legii și activităților de voluntariat vă invită la Clubul de Expertiză în Domeniul Voluntariat.

Evenimentul va avea loc joi, 14 septembrie 2017, cu începere de la ora 9:30, scopul acestuia fiind de a colecta idei și recomandări în vederea îmbunătățirii promovării voluntariatului la nivel național.

În cadrul evenimentului se va discuta despre: modalitățile de implicare în activități de voluntariat, cum sunt organizate evenimente naționale de voluntariat desfășurate în Republica Moldova, care este specificul Săptămânii Naționale a Voluntariatului și ce fel de activități de voluntariat pot fi desfășurate la nivel național.

La atelier vor fi prezenți experți în domeniul aplicării politicilor de voluntariat, care vor vorbi despre modalități de promovare a voluntariatului, aducând exemple relevante, și vor veni cu recomandări de promovare a evenimentelor naționale de voluntariat.

Persoanele interesate de participarea la eveniment sunt rugate să expedieze un mesaj până miercuri, 13 septembrie, ora 16:00, în care să fie menționat numele, prenumele, organizația și datele de contact, la adresa electronică tdv_secretariat@yahoo.com

Grăbiţi-vă să o faceți, pentru că vom acționa după principiul „primul venit, primul servit”. Pentru participanții din teritoriu vor fi rambursate cheltuielile de transport.

Menționăm că proiectul este implementat în cadrul Programului anual de Granturi pentru sectorul de tineret, din resursele Guvernului R.M.

Această activitate este posibilă și datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin TDV și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.

Invitație la implicare în SNV 2017

În perioada 2 – 8 octombrie 2017 se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2017 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a XI-a, cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel republican. 

SNV este evenimentul care mobilizează un număr mare de organizaţii şi cetățeni din toată țara pentru a promova voluntariatul şi implicarea civică a comunităţii. Evenimentul este inclus în art. 15 pct. (2) lit. a) din Legea Voluntariatului Nr. 121 din 18.06.2010. Pe parcursul unei săptămâni autorităţile publice, instituţiile publice, organizaţiile societăţii civile și grupuri de inițiativă în parteneriat cu mass-media, business-ul, persoane publice etc. realizează campanii de sensibilizare, dezbateri pe tema voluntariatului, acţiuni de caritate, salubrizare, şezători, instruiri etc. Pentru mai multe informații vedeţi ultimele rapoarte: Raport SNV 2013, Raport SNV 2014, Raport SNV 2015, Raport SNV 2016.

Invităm autorităţile publice centrale, raionale, primăriile, alte instituţii publice necomerciale, organizaţiile societăţii civile și grupurile de inițiativă, să descarce Formularul de participare SNV 2017 , să-l completeze şi să-l trimită până la data de 27 septembrie pe adresa de e-mail a coordonatorului din zona respectivă sau pe adresa tdv_secretariat@yahoo.com (în cazul în care nu există un coordonator desemnat). Datele de contact ale persoanelor care deţin poziţia de coordonator sunt:

  1. Anenii Noi – Olesea GHEREG, Coordonatoare Raională SNV Anenii Noi, Specialist, Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei, consiliul_aneni@mail.ru, 067 488 130
  2. Basarabeasca – Victoria NICOLAEVA, Coordonatoare Raională SNV Basarabeasca, Specialist, Consiliul Raional Basarabeasca, nicolaevavictoria@mail.ru, 029 721043
  3. Briceni – Victor GONCIARCoordonator Raional SNV Briceni, Specialist principal, Direcția Învățămînt Briceni, dgritsbriceni@mail.ru, 024 723856
  4. Cahul – Alexandru POPOV, Coordonator Raional SNV Cahul, Șef serviciu Tineret și Sport, Consiliul Raional Cahul, sts.cahul@gmail.com, 079 140 389
  5. Cantemir – Tatiana BARANOVCoordonatoare Raională SNV Cantemir, Consiliul Raional Cantemir, Specialist principal, Serviciul Cultură și Turism Cantemir, cultura.cantemir@gmail.com, 079 018 955
  6. Călărași – Zinaida BĂDĂRĂUCoordonatoare Raională SNV Călărași, Consiliul Raional Călărași,Vicepreşedintă, ztulbu@mail.ru, 067 663 078
  7. Căuşeni – Vera CIUCHITU, Coordonatoare Raională SNV Căușeni, Asociaţia Psihologilor Tighina, Preşedintă, v_ciuchitu@yahoo.com, 069 086 731
  8. Cimişlia – Natalia Răileanu, Coordonatoare Raională SNV Cimișlia, A.O „Pro Cimişlia” raileanu_n@yahoo.com, 069 525 705
  9. Criuleni – Renata UNGUREAN, Coordonatoare Raională SNV Criuleni, Specialist pe tineret, Consiliul Raional Criuleni, renataungurean@mail.ru, 060 099 916
  10. Dondușeni – Victoria COJOCARU, Coordonatoare Raională SNV Dondușeni, A.O. Tinerele Femei Cernoleuca, cojocarus.vi@gmail.com, 079 383 388
  11. Drochia – Vera FLOCEA, Coordonatoare Raională SNV Drochia, Consiliul Raional Drochia, Direcția Învățământ Drochia, Responsabil activitate educativă, vflocea@gmail.com, 068 954 340
  12. Dubăsari – Svetlana ISAICULCoordonatoare Raională SNV Dubăsari, Consiliul Raional Dubăsari, Specialist-coordonator, metodist, Direcția învățământ general, luminisaicul@gmail.com068 921 379
  13. Edineţ – Diana FRUNZĂ, Coordonatoare Raională SNV Edineț, Consiliul Raional Edineț, Specialist principal, Direcția de asistență socială și protecția familiei,  dyana2408@mail.ru, 060 483 185
  14. Fălești – Viorica HAREACoordonatoare Raională SNV Fălești, Consiliul Raional Fălești, Centrul de Creație și Agreement pentru Copii și Tineri ”L. Găină”, crrtfalesti@mail.ru, 067 131 674
  15. Florești – Victoria BEIUCoordonatoare Raională SNV Florești, Consiliul Raional Florești, Specialist de tineret, cultura.floresti@mail.ru069 172 169
  16. Glodeni – Petru TCACICoordonator Raional SNV Glodeni, Consiliul Raional Glodeni, Specialist în problemele relații cu publicul, tcacipetru.ok@mail.ru, 060 186 772
  17. Hînceşti – Stela BUCUR, Coordonatoare Raională SNV Hîncești, NGO “Always Together”, aoat@mail.com, 079 258 625
  18. Ialoveni – Victor PLETOSUCoordonator Raional SNV Ialoveni, Consiliul Raional Ialoveni, Specialist principal în domeniul tineretului, victor.pletosu@gmail.com, 068 230 922
  19. Leova – Valeriu LUPAN, Coordonator Raional SNV Leova, Specialist Principal Tineret, sectiaculturaleova@gmail.com, 079 909 391
  20. Nisporeni – Ion ECHIM, Coordonator Raional SNV Nisporeni, Specialist cultură, tineret și sport, Primăria Nisporeni, nisprim@mail.ru, 069 745 340
  21. Ocnița – Victor URSAN , Coordonator Raional SNV Ocnița, Specialist principal tineret și sport, 0 78882202 ursan.victor@mail.ru
  22. Orhei – Svetlana TARAS, Coordonatoare Raională SNV Orhei, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor Orhei, staras.irp@gmail.com, 069 957 700
  23. Rezina – Liuba STAVINSCHI, Coordonatoare Raională SNV Rezina, A.O. „Nufărul”, lstavinschi@mail.ru, 079 779 411
  24. Rîșcani – Igor GORODEA, Coordonator Raional SNV Rîșcani, Consiliul Raional Rîșcani, Specialist, Direcția Învățământ, Tineret, Sport, gorodea_igor@mail.ru, 069 33 80 30
  25. Sîngerei – Onceanu VIOREL, Coordonator Raional SNV Sîngerei, Consiliul Raional Sîngerei, Specialist de tineret și sport, sgtineret79@mail.ru, 069 026 758
  26. Soroca Natalia COJOCARI, Coordonatoare Raională SNV Soroca, Specialist în probleme de tineret, Primăria Soroca, msoroca@mtc.md, 069 344 403
  27. Străşeni – Ecaterina BULICANU, Coordonatoare Raională SNV Strășeni, Asociaţia pentru Educaţie Neoumanist, bulicanuecaterina@gmail.com, 079 630 619
  28. Şoldăneşti – Marina CUCEREANU, Coordonatoare Raională SNV Șoldănești, A.O. Prudens, marina.cucereanu@mail.ru, 060 079 962
  29. Ştefan Vodă – Valentina UȚACoordonatoare Raională SNV Ștefan Vodă, Consiliul Raional Ștefan Vodă, Direcţia Cultură, Tineret, Sport şi Turism, directiaculturasv@mail.ru, 024 222648
  30. Taraclia – Victoria VOITOVICI, Coordonatoare Raional SNV Taraclia, Consiliul Raional Taraclia, Specialist de tineret, Direcția de Învățământ, voitovichviktoria@gmail.com, 079385977
  31. Telenești – Valeriu LAZARENCO, Coordonator Raional SNV Telenești, Jurist, jurist@telenesti.md 069 364 807
  32. Ungheni – Tatiana LAZAR, Coordonatoare Raională SNV Ungheni, Consiliul Raional Ungheni, Specialist principal DÎTS, lazar-tatiana@mail.ru, 068 062 504
  33. Mun. Bălţi – Rodica FRECAUTEANU, Coordonatoare Municipală SNV Bălți, Directoare Executivă A.O. „Caroma Nord”, frecauteanu.r@gmail.com, 079 124 353
  34. Mun. Chişinău – Ion BAMBULEAC, Coordonator Municipal SNV Chișinău. Coordonator Politici de Tineret, Consiliul Național al Tineretului din Moldova, ionbambuleac@yahoo.com, 076713568
  35. Mun. Bender – loc vacant 
  36. Mun. Comrat –  loc vacant 
  37. Mun. Tiraspol –  loc vacant
  38. Raioanele Transnistriei (Camenca, Rîbnița, Dubăsari, Grigoriopol și Slobozia)  loc vacant
  39. Raioanele UTA Găgăuziei (Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești)  Iana RUSU, Șef serviciul de dezvoltare a politicii de tineret, Comrat, irusu81@gmail.com, 079532940

Vă informăm că toate activităţile de voluntariat vor fi incluse în Calendarul de activităţi SNV 2017 care va fi prezentat mass mediei naţionale începând cu data de 29 septembrie 2017. După încheierea evenimentului TDV va elabora Raportul SNV 2017 care va fi postat pe internet.

Menționăm că toate pozele de la activitățile de voluntariat organizate în SNV 2017, care vor fi distribuite pe relețele de socializare folosind hashtag-ul „#SNV2017” vor participa automat la concursul celor mai interesante poze din SNV 2017, iar câștigătorii vor primi premii de la Coaliția Voluntariat.

Evenimentul este organizat de Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi susţinut prin proiectul „SNV 2017 – Hai în gașca voluntarilor” din cadrul Programului anual de Granturi pentru sectorul de tineret.

Pentru mai multe informaţii contactaţi:

Andrei GAIU, Coordonator de Proiect SNV 2017
Asociaţia Obștească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat
Tel: 022 567 551; 079 45 00 27
E-mail: tdv_secretariat@yahoo.com