Forumul voluntariatului în cadrul IGSU

Astăzi, 28 iunie 2018, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a organizat „Forumul Voluntarilor în domeniul protecției civile și apărării împotriva incendiilor”. În cadrul evenimentului au participat reprezentanții autorităților publice locale, care au lansat posturi de salvatori și pompieri, reprezentanții pompierilor voluntari din Austria, reprezentanți ai Programului de Prevenire și Reducere a Dezastrelor PPRD East 2, Asociației Obșteaști „Tinerii pentru dreptul la viață” (TDV), organizații non guvernamentale, dar și reprezentanți ai Mitropoliei Moldovei.  Suportul pentru organizarea evenimentului a fost oferit de Asociția Obștească Eco Contact în cadrul proiectului Provoice implementat de Crucea Roșie din Austria, finanțat de Uniunea Europeană, prin mecanismul de protecție civilă.

Conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență reprezentată de general-maior Mihail Harabagiu a menționat importanța dezvoltării și promovării  voluntariatului în Republica Moldova ,în special în domeniul protecție civile, dar și impactul pe care îl au voluntarii în comunitate. Șeful IGSU a subliniat că implicarea voluntarilor poate reduce în mare parte consecințele situațiilor de risc, dar și poate preveni anumite riscuri în comunități. La forum participanții au vorbit despre experiența țărilor europene în domeniul voluntariatului, dar și despre promovarea acestor valori în Republica Moldova. Mai mult, reprezentanții autorităților publice locale au menționat despre experiența lansării posturilor de salvatori și pompieri voluntare în localitățile rurale din țara noastră, dar și despre implicarea persoanelor civile în realizarea acțiunilor necesare pentru prevenirea riscurilor situațiilor excepționale în rîndul populației și în anumite cazuri, intervenția în astfel de situații în calitate de forță primară de intervenție. Participanții au menționat realizările efectuate de voluntari în acordarea asistenței populației în perioada caniculară în urma instalării corturilor de reabilitare de către IGSU, tractarea de către voluntari a mijloacelor de transport rămase blocate în urma precipitațiilor, dar și intervenția voluntarilor la lichidarea incendiilor în comunitățile unde au fost lansate posturi de salvatori și pompieri civile.

Forumul voluntarilor în cadrul IGSU a avut drept scop schimbul de opinii în domeniul promovării voluntariatului în Republica Moldova, dar și lansarea acțiunilor comune în dezvoltarea acestuia în domeniul protecției civile, dar și implicarea acestora în ajutorarea populației în caz de situații de risc.

FOTO IGSU 

Sursa: www.dse.md

Reclame

TDV a participat la Festivalul Tineretului 2017

La data de 12 august 2017 în Republica Moldova a fost marcată Ziua Internațională a Tineretului, care în acest an s-a desfășurat sub genericul ,,Youth Building Peace” (Tinerii construiesc pacea). Cu această ocazie, Consiliul Național al Tineretului din Moldova a organizat,  pentru al treilea an consecutiv, Festivalul Tineretului.

Tradițional, în cadrul evenimentului s-au desfășurat mai multe activități cu și pentru tineri. Au fost organizate mai multe târguri, precum târgul de cariere, târgul organizațiilor de tineret, Global Village, au avut loc mai multe discuții cu antrenarea tinerilor, ateliere tematice și momente artistice.

Echipa A.O. „Tinerii pentru Dreptul la Viață” (TDV) a participat la târgul organizațiilor de tineret. În cadrul acestuia, TDV a informat tinerii privind cele mai importante detalii despre Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2017. SNV este cel mai mare eveniment anual de promovare a voluntariatului la nivel naţional organizat de Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat (Coaliţia Voluntariat). În acest an SNV se va desfășura în perioada 2 – 8 octombrie. Participanții la Festival au făcut cunoștință și cu oportunitățile de voluntariat oferite de TDV și Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului (CAP).

De menționat că „Ziua Internațională a Tineretului” a fost instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în anul 2000.

Angajaţii companiei Moldtelecom din toată ţara s-au unit în Campania de voluntariat Ziua verde

Angajaţii din Chişinău şi din întreaga republică ai celui mai mare operator naţional de comunicaţii, Moldtelecom, s-au mobilizat sîmbătă, 31 martie curent, în cadrul campaniei de voluntariat de salubrizare a spaţiilor verzi, de o amploare fără precedent în istoria companiei.

Campania internă Ziua Verde, organizată de Moldtelecom, s-a desfăşurat concomitent în Chişinău şi în toate subdiviziunile structurale ale Operatorului Naţional, amplasate în cele 34 centre administrative ale Republicii Moldova.

În această zi, circa o mie de angajaţi Moldtelecom au participat la curăţarea parcurilor din Chişinău şi din republică, colectînd tone de deşeuri. Într-un efort comun, înarmaţi cu greble, lopeţi, saci şi mănuşi, angajaţii Moldtelecom din Chişinău au redat aspectul potrivit zonei din preajma monumentului de importanţă istorică – Biserica veche de lemn “Adormirea Maicii Domnului” din sectorul Botanica, iar angajaţii Moldtelecom din teritoriu au creat o ambianţă plăcută şi un mediu curat în raza sediilor reprezentanţelor Moldtelecom.

Entuziasmată de iniţiativa frumoasă venită din partea angajaţilor săi, conducerea companiei, în frunte cu Vitalie Iurcu, Directorul General, a susţinut activ voluntarii Moldtelecom, contribuind personal la curăţarea spaţiilor verzi de deşeuri.

“Abordăm cu toată seriozitatea responsabilitatea faţă de mediul înconjurător, pentru că atitudinea noastră faţă de mediul în care trăim trebuie să fie similară cu grija pe care un gospodar bun o manifestă în raport cu tot ce are el. Sperăm ca această campanie – Ziua Verde – să devină o tradiţie pentru compania Moldtelecom, pentru că oamenii cauzează poluarea şi tot oamenii sînt cei care o pot stopa.

Astăzi, nu mai putem fi indiferenţi faţă de natura noastră, dacă ne dorim o viaţă durabilă şi frumoasă”, a declarat Vitalie Iurcu, Director General al S.A.”Moldtelecom”.

 

Continuarea o puteţi vedea pe  http://saptamina.md

FESTIVALUL VOLUNTARILOR 2011, ediţia a IX-a în Moldova „Jos pălăria” în faţa voluntarilor!

Anual, Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat premiază cei mai activi voluntari din Republica Moldova. Anul acesta şi tu îţi poţi lua premiul! Faci parte din marea familie a voluntarilor şi crezi că meriţi să fii apreciat? Aplică acum la concursul organizat în cadrul Festivalului Voluntarilor 2011, la una dintre următoarele secţiuni:

  • cea mai activă organizaţie care promovează voluntariatul în R. Moldova (FORMULAR);
  • cel mai activ coordonator de voluntari (FORMULAR);
  • cel mai activ voluntar (FORMULAR);
  • cel mai activ jurnalist care a promovat voluntariatul. Jurnaliştii interesaţi trebuie să-şi prezinte materialele (în original sau copia) publicate pe parcursul anului 2011;
  • cel mai bun eseu la tema: „Cum stimulam voluntariatul la nivel local? ”;
  • cel mai reuşit video de promovare a voluntariatului;
  • cel mai tânăr şi cel mai în etate voluntar;
  • cel mai activ Consiliu Local de Tineret care a promovat voluntariatul pe parcursul anului 2011 (FORMULAR);
  • cel mai bun program de voluntariat elaborat /dezvoltat în 2011 – va fi nominalizat de către Coaliţia Voluntariat.

Aici găsiţi regulamentul concursului.

Toate materialele pot fi expediate la adresa de e-mail: Festivalul.Voluntarilor@gmail.com sau prin poştă la adresa: or. Chişinău, str. Calea Ieşilor 13, oficiul 82, Asociaţia „Prietenii Copiilor”. Ultima zi de aplicare este 26 noiembrie 2011, ora 17:00.

Festivalul Voluntarilor 2011, ediţia a IX-a, va avea loc în data de 4 decembrie 2011, începînd cu ora 12:00 în incinta Teatrului Naţional de Operă şi Balet. Scopul evenimentului este recunoaşterea publică a muncii şi meritelor voluntarilor din republică.

În cadrul festivalului va avea loc ceremonia de decernare a premiilor de valoare şi un concert în care vor evolua interpreţi şi formaţii muzicale cunoscute în show-bizz-ul autohton.

Ediţia de anul acesta a Festivalului este organizată de către Serviciu pentru Pace şi alte ONG-uri din Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a Municipiului Chişinău, Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), FHI 360 şi AsociaţiaPrietenii Copiilor.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să o contactaţi pe Victoria Morozov, Coordonator Festivalul Voluntarilor 2011, la numărul GSM 069379870.

Actiunea Hai Moldova!

Chiar dacă plouă, chiar dacă bate vântul, chiar dacă tuşim şi ne roade în gât,  mâine dimineaţa toata ţara iese să facă curat, şi ar fi ciudat ca ong-ştii, cei care promovează voluntariatul, să nu fie acolo.  Aşa că îndemnul nostru e să participăm şi noi la Hai Moldova! Echipa Centrului de Resurse „Tineri şi liberi” va fi exact la ora 10 in faţa blocului central al Universităţii de Stat  (Str. Alexei Mateevici 60),  vis a vis de intrarea în parcul de la Valea Morilor.

Unii dintre noi vor fi cu copilaşii, vor fi şi persoane la cărucior, şi oricine consideră că poate fi abil la adunat gunoi şi pregătit oraşul de Paşte este binevenit să participe. Recomandarea noastră este să vă îmbrăcaţi comod, călduros şi simplu, cu încălţăminte comodă şi impermeabilă, şi să nu aveţi obiecte în plus pentru că nu o să aveţi unde le depozita. Organizatorii vor oferi costume impermeabile şi bahile pentru picioare.

Coordonatorul zonei în care vom activa este Cornel Butucel, tel. 078436000, e-mail: cornel@hai.md

Hai Moldova, Hai oameni din ONG! Demonstrati spirit civic şi solidaritate!