Calendarul Național de Activități SNV 2016_25 octombrie 2016

În perioada 17 – 23 octombrie 2016 s-a desfășurat Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2016 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a X-a, cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel republican.

Până în prezent sunt înregistrate 698 acțiuni de voluntariat care pot fi văzute în Calendarul de Activități SNV 2016 (25 octombrie 2016). Acesta va fi revizuit periodic, până în prezent nu s-au primit activitățile de voluntariat de la Coordonatorii Raionali / Municipali SNV din 1 municipiu (Comrat) și 10 raioane (Anenii Noi, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Edineț, Ocnița, Rîșcani, Soroca, Strășeni și Telenești).

Evenimentul este organizat de Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi susţinut prin proiectul „SNV 2016 – Hai în gașca voluntarilor” din cadrul Programului de Granturi 2016 a Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi:

Asociația Obștească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliției pentru promovarea legii și activităților de voluntariat
Tel.: 
022 567 551; fax: 022 567 489
GSM: 
079 450 027, 079 191 587
E-mail: 
tdv_secretariat@yahoo.com

Anunțuri

COMUNICAT DE PRESĂ – Lansarea SNV și a aplicărilor pentru Festivalul Voluntarilor 2016

Pe 17 octombrie 2016, în or. Ialoveni, Capitala Tineretului 2016, se lansează Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2016 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a X-a și se dă START APLICĂRILOR pentru Festivalul Voluntarilor.

La deschiderea de la ora 14:00 din sala mare de ședințe a Consiliului Raional Ialoveni va fi prezent Victor ZUBCU, Ministru al Tineretului și Sportului și alte oficialități din Raionul Ialoveni. Vedeți anexată agenda evenimentului aici.

Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2016 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a X-a, se va desfășura în perioada 17 – 23 octombrie 2016 fiind deja programate să se desfășoare 474 activități și acțiuni de voluntariat în întreaga țară care pot fi văzute în Calendarul Național de Activitati SNV 2016_16-10-2016. Acesta va fi revizuit periodic, până în prezent nefiind recepționate activitățile și acțiunile de la Coordonatorii Raionali / Municipali SNV din 1 municipiu (Comrat) și 14 raioane (Anenii Noi, Cahul, Călărași, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Edineț, Ialoveni, Ocnița, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Strășeni și Telenești).

Evenimentul este organizat de Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi susţinut prin proiectul „SNV 2016 – Hai în gașca voluntarilor” din cadrul Programului de Granturi 2016 a Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi:

Asociația Obștească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliției pentru promovarea legii și activităților de voluntariat
Tel.: 
022 567 551; fax: 022 567 489
GSM: 
079 450 027, 079 191 587
E-mail: 
tdv_secretariat@yahoo.com

Calendarul Național de Activități SNV 2016

În perioada 17 – 23 octombrie 2016 se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2016 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a X-a, cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel republican.

Până în prezent sunt programate să se desfășoare 474 activități și acțiuni care pot fi văzute în Calendarul Național de Activitati SNV 2016_16-10-2016. Acesta va fi revizuit periodic, până în prezent nefiind recepționate activitățile și acțiunile de la Coordonatorii Raionali / Municipali SNV din 1 municipiu (Comrat) și 14 raioane (Anenii Noi, Cahul, Călărași, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Edineț, Ialoveni, Ocnița, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Strășeni și Telenești).

Evenimentul este organizat de Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi susţinut prin proiectul „SNV 2016 – Hai în gașca voluntarilor” din cadrul Programului de Granturi 2016 a Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi:

Asociația Obștească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliției pentru promovarea legii și activităților de voluntariat
Tel.: 
022 567 551; fax: 022 567 489
GSM: 
079 450 027, 079 191 587
E-mail: 
tdv_secretariat@yahoo.com

COMUNICAT DE PRESĂ: Invitație pentru (new) media la “Ceaiul de la ora 4”

logo-snv-pentru-documente

În perioada 17 – 23 octombrie 2016 se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2016 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a X-a, cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel republican. Mai multe informații despre eveniment puteți găsi în comunicatul de presă distribuit anterior.

Cu această ocazie invităm cu drag jurnaliștii, blogherii și liderii de opinie la o discuție neformală despre desfășurarea Săptămânii Naționale a Voluntariatului (SNV) 2016. Vom discuta la un ceai modalitățile de promovare a SNV și a activităților de voluntariat ce urmează a fi desfășurate pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Participanții vor avea ocazia să vină cu idei de promovare, vor putea să afle mai multe detalii despre evenimentele pe care le vor alege să le reflecte, inclusiv modalitățile de implicare în cadrul acestora.

Intâlnirea va avea loc mâine, joi, 13 octombrie 2016, între orele 16:00 – 17:30. Vă rugăm să confirmați participarea pe tdv_secretariat@yahoo.com pentru a rezerva un loc pentru Dumneavoastră.

Evenimentul este organizat de Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi susţinut prin proiectul „SNV 2016 – Hai în gașca voluntarilor” din cadrul Programului de Granturi 2016 a Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi:

Asociația Obștească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliției pentru promovarea legii și activităților de voluntariat

Tel.: 022 567 551; fax: 022 567 489
GSM:
079 450 027, 079 191 587
E-mail:
tdv_secretariat@yahoo.com

Angajăm Specialist(ă) Logistică, Monitorizare Financiară și Dezvoltare Organizațională

Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat (Coaliţia Voluntariat),angajează în regim de urgenţă un (o) Specialist(ă) Logistică Monitorizare Financiară și Dezvoltare Organizațională.

Sarcini şi responsabilităţi:

  • Procură şi aprovizionează organizaţia cu consumabile, materiale și echipamente necesare desfăşurării activităţii în condiţii optime de calitate şi timp;
  • Multiplică materiale și pregătește mape necesare pentru activităţile din proiecte;
  • Pregăteşte aparatul de fotografiat, şi face poze în timpul şedinţelor / evenimentelor TDV;
  • Scrie şi plasează ştiri şi / sau informații pe blogul TDV și celelalte pagini de internet ale asociației TDV;
  • Duce evidenţa corespondenţei scrise şi electronice;
  • Menţine comunicarea cu furnizorii de servicii și negociază preţurile în caz de necesitate;
  • Conduce, coordonează şi supraveghează financiar activităţile / proiectele organizaţiei;
  • Ține evidența donaţiilor financiare, dar şi a bunurilor materiale primite şi predate;
  • Se implică în procesul de planificare strategică;
  • Contribuie la dezvoltarea organizațională a TDV.

Cerinţe profesionale:

  • cunoaşterea sectorului nonprofit;
  • experienţă în activităţi de logistică şi monitorizare financiară;
  • capacitatea de adaptare și implementare;
  • abilităţi de comunicare orală, scrisă și de negociere;
  • lucru în echipă, precum și capacitatea de a lucra independent;
  • disciplină profesională;
  • abilități de utilizare a calculatorului (Microsoft Office: Word, Excel, PowerPoint; Internet) și a altor echipamente informatice;
  • cunoaşterea limbii engleze (nivel mediu);
  • îmbunătățirea permanentă a pregătirii profesionale și de specialitate;
  • comportament în măsură să promoveze imaginea și interesele TDV;
  • utilizarea resurselor existente exclusiv în interesele TDV.

Program de lucru: flexibil, full time (8 ore pe zi, 5 zile în săptămână) sau part-time

Aşteptăm CV-ul Dumneavoastră la adresa tdv_secretariat@yahoo.com până pe data de 20 octombrie 2016. Persoanele corespunzătoare profilului postului vor fi invitate la interviu.

TDV este o organizaţie neguvernamentală formată in iunie 1997, cu o filială la Bălţi. Misiunea TDV este de a implica societatea din Republica Moldova în promovarea voluntariatului, unui mod sănătos de viaţă, dezvoltării durabile şi prevenirii excluderii sociale. Mai multe informații găsiți pe https://tdvmoldova.wordpress.com/despre-organizatie/. Oficiul TDV se află pe bd. Traian 12/2 (sectorul Botanica).

Pentru detalii puteţi contacta:

Tel.: 022 567 551; fax: 022 567 489
GSM: 079 450 027
E-mail: tdv_secretariat@yahoo.com

INVITAȚIE la atelierul “Voluntariatul în situații de urgență”

Asociaţia Obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat din Moldova, în parteneriat cu Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu, anunţă selectarea a 25 de reprezenți din rândul OSC și autorităților / instituțiilor publice (50% din teritoriu) care au experiență în domeniul voluntariatului în situații de urgență să participe la atelierul care va avea loc vineri, 21 octombrie 2016.

Scopul atelierului este de a colecta idei și recomandări din partea participanților care dețin expertiză în domeniul voluntariatului în situații de urgență. Recomandările vor fi promovate pe internet și trimise prin scrisori oficiale spre implementare către autoritățile publice centrale (comisii parlamentare, Cancelaria de Stat, ministere de resort) sau autorități publice locale (consilii raionale) pentru a facilita colaborarea cu societatea civilă. Vedeți agenda AICI.

Vă rugăm să confirmați disponiblitatea de a participa la atelier până miercuri, 20 octombrie 2016, la tdv_secretariat@yahoo.com sau la numărul de telefon 022 567 551. Vă rugăm să completați următorul formular.

Atelierul va fi moderat de către Antoniţa Fonari, Președinta Consiliului Național al ONG-urilor din Moldova, invitați speciali fiind: Alexandru Jizdan, Ministru al Afacerilor Interne; Ruxanda Glavan, Ministră a Sănătății; Anatolie Șalaru, Ministru al Apărării; Angela Ciobanu, Coordonatoare programe de sănătate publică, Biroul OMS și Mihail Harabagiu, șeful Serviciului pentru Situații Excepționale din Republica Moldova.

Vă informăm că Clubul de Expertiză în Domeniul Voluntariat va activa în cadrul Bibliotecii Municipale B.P. Hașdeu și va contribui la dezvoltarea infrastructurii de voluntariat în Republica Moldova. Prezentul atelier se va desfășura în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului (SNV) 2016 care va avea loc în perioada 17 – 23 octombrie 2016.

Evenimentul este organizat de Asociația Obștească “Tinerii pentru dreptul la viață” (TDV), Secretariat al Coaliției pentru promovarea legii și activităților de voluntariat. Această activitate este posibilă datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin TDV și nu reflectă în mod necesar poziția USAID, IREX, FHI 360, sau a Guvernului SUA.

INVITAȚIE la atelierul “Voluntariatul 50+”

Asociaţia Obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat din Moldova, în parteneriat cu Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu, anunţă selectarea a 25 de reprezenți din rândul OSC și autorităților / instituțiilor publice (50% din teritoriu) care activează în domeniul Voluntariatul 50+ (după 50 ani) să  participe la atelerul care va avea loc joi, 20 octombrie 2016.

Scopul atelierului este de a colecta idei și recomandări din partea participanților care dețin expertiză în domeniul voluntariat 50+. Recomandările vor fi promovate pe internet și trimise prin scrisori oficiale spre implementare către autoritățile publice centrale (comisii parlamentare, Cancelaria de Stat, ministere de resort) sau autorități publice locale (consilii raionale) pentru a facilita colaborarea cu societatea civilă. Vedeți agenda AICI.

Vă rugăm, să confirmați disponiblitatea de a participa la atelier până miercuri, 19 octombrie 2016, la tdv_secretariat@yahoo.com sau la numărul de telefon: 022 567 551. Vă rugăm să completați următorul formular.

Atelierul va fi moderat de către Ecaterina Mardarovici, Președinta Clubului politic al femeilor 50/50, invitată specială fiind Stela Grigoraș, Ministră a Muncii, Protecției Sociale și Familiei.