Săptămâna Națională a Sănătății (SNS) 2015, ziua a IV-a.

Au trecut déjà trei zile din Săptămâna Națională a Sănătății 2015. Vă prezentăm pe scurt activitățile care au avut loc in aceste trei zile și pe cele care vor avea loc joi, 6 august.

LUNI, 3 august

Asociația Obștească ”CASMED au petrecut o lecție de sport în Parcul Central din orașul Bălți. „Ora sportului” a adunat doritori de toate vîrstele, care împreună cu ei au susținut zicala „O minte sănătoasă într-un corp sănătos”.

Asociația Obștească ”Nufărul”, în parteneriat cu Casa de Cultură din orașul Rezina au organizat Clubul de sănătate „Terapie naturistă”. Acesta s-a desfășurat în incinta Casei de Cultură (Centrul de Informare și Instruire). Participanții au discutat recoltarea, uscarea și păstrarea plantelor medicinale, au studiat mai multe tehnici de recoltare a plantelor, au servit ceai din plante și au discutat despre un mod sănătos de viață.

MARȚI, 4 august.

Asociaţia Obştească „Centrul de Comunicare si Informare Midava„, Mileşti, raionul Nisporeni s-a alăturat Săptămânii Naţionale a Sănătăţii 2015 ediţia a V-a cu activităţi de voluntariat organizate in colaborare cu Primăria, Centrul de Sănătate, Clubul Familiei şi Centrul Social. Startul activităţilor din SNS 2015 s-a dat la Centrul de Sănătate Mileşti pe 4 august 2015 prin activitatea „Asistenţă medicală si modul sănătos de viaţă”. Pacienţii şi colaboratorii centrului au primit materiale informative, broşuri, pliante ce ţin de igiena personală, activitatea fizică, stress, consecinţele şi daunele fumatului, hepatite virale, tuberculoza etc. De asemenea în această zi cu mult soare toţi pacienţii au fost răcoriţi şi îndulciţi cu fructe oferite de Primăria Mileşti.

Asociația Obștească ”Nufărul , în parteneriat cu Clubul Tinerilor din Rezina au lansat o campanie de informare „Mesagerii Sănătății”. Voluntarii din Clubul Tinerilor din Rezina, au împărți trecătorilor-flyere „Modul sănătos de viață”. Trecătorii au scris mesaje în vederea promovării unui mod sănătos de viață.

Miercuri, 5 august.

Asociația Obștească ”Motivație” a participat la Maratonul Chișinăul accesibil pentru TOȚI”. Pe lângă testarea accesibilității, participanții au împărțit material promoționale și au informat trecătorii despre modul sănătos de viață.

Joi, 6 august

Asociația Obștească ”CASMED”

Sănătatea începe din farfurie”

Locul desfășurării: Oficiul AO ”CASMED”

Orele: 17:00-18:00

Medicul de familie, Văscăuțan Lilia va promova o lecție de sănătate despre importanța alimentației corecte a persoanelor vârstnice. În cadrul acestei ore instructive aceasta le va explica beneficiarilor cum trebuie să se alimenteze corect în funcție de maladiile de care suferă, le va da sfaturi practice și va răspunde la întrebările acestora.

Asociația Obștească ”Nufărul”

Starturi vesele – „Sportul e viață”

Locul desfășurării: Grădinița nr. 6 „Cucoșelul de aur”, orașul Rezina

Orele: 11:00

Cu ajutorul voluntarilor din AO „Nufărul” și Clubul Tinerilor din Rezina vom organiza pentru preșcolarii din grădinița nr. 6, „Cocoșelul de aur” din orașul Rezina starturi vesele cu diverse concursuri atît sportive cît şi de logică. Vom invita un lucrător medical pentru a le vorbi copiilor despre importanţa igienei personale şi a modului sănătos de viaţă.

 

SNS 2015, ediția a V-a este organizată în perioada 3 – 9 august 2015 de Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV) care activează în calitate de Secretariat al Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului „Motivarea şi implicarea organizaţiilor de tineret ca instituţii gazdă a activităţii de voluntariat” finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Mai multe detalii vedeți în Calendarul de activități din SNS 2015, sau contactaţi Asociaţia obştească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), la numerele de telefon 022 567 551; 079 450 027; 079 191 587, adresa de e-mail tdv_secretariat@yahoo.com, sau vizitaţi https://tdvmoldova.wordpress.com/, www.facebook.com/tdv.coalitiavoluntariat, www.facebook.com/asociatia.tdv

 

Reclame

COMUNICAT DE PRESĂ – Săptămâna Naţională a Sănătăţii (SNS) 2015, ediţia a V-a

Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV) care activează în calitate de Secretariat al Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat organizează în perioada 3 – 9 august 2015 Săptămâna Națională a Sănătăţii (SNS) 2015, ediția a V-a.

Scopul evenimentului este de a promova valorile unui mod sănătos de viaţă, participării civice şi ale voluntariatului printre toate categoriile de vârstă și grupuri de beneficiari, axându-se în special pe tineri, adolescenţi şi copii.

În ultimii ani, acest eveniment s-a axat în special pe instruirea copiilor, adolescenţilor şi tinerilor în taberele şcolare de la Vadul lui Vodă. În scopul continuării activităților concepute pentru edițiile precedente, au fost instruiți 10 voluntari în domeniul modului sănătos de viaţă, participării civice şi ale voluntariatului, pentru a fi formatori în taberele școlare. Ca și în ediția precedentă, s-a asigurat implicarea directă şi a altor organizaţii de tineret din Republică axate pe promovarea sănătăţii.

Activităţile din cadrul SNS 2015 se vor desfăşura zilnic, pe parcursul unei săptămâni, conform Calendarului de activități SNS 2015, programul fiecărei zile va fi anunţat cu o zi înainte.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi Asociaţia obştească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), la numerele de telefon 022 567 551; 079 450 027; 079 191 587, adresa de e-mail tdv_secretariat@yahoo.com, sau vizitaţi https://tdvmoldova.wordpress.com/, www.facebook.com/tdv.coalitiavoluntariat, www.facebook.com/asociatia.tdv.

Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului „Motivarea şi implicarea organizaţiilor de tineret ca instituţii gazdă a activităţii de voluntariat”  finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Invitaţie de implicare în Săptămâna Naţională a Sănătăţii 2015

Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viata” (TDV) care activează în calitate de Secretariat al Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat va organiza în perioada 3 – 9 august 2015 Săptămâna Națională a Sănătăţii (SNS) 2015, ediția a V-a. Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Motivarea și implicare organizațiilor de tineret ca instituții gazdă a activității de voluntariat” finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului.

Evenimentul este destinat organizațiilor/instituțiilor care au ca scop să promoveze un mod sănătos de viaţă şi voluntariatul printre toate categoriile de vârstă și grupuri de beneficiari, axându-se în special pe tineri, adolescenţi şi copii.

Rugăm organizaţiile / instituţiile publice sau private care doresc să se implice activ în SNS 2015, să descarce  Formularul de participare la SNS 2015 , să-l completeze şi să-l trimită până la data de 29 iulie, pe adresa tdv_secretariat@yahoo.com

Menționăm că activitățile planificate vor fi incluse în Calendarul SNS 2015 care va fi prezentat mass-mediei naționale și în Raportul SNS 2015.

Săptămâna Naţională a Sănătăţii 2015 este organizată cu implicarea membrilor și partenerilor Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi susţinută financiar de Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.

Săptămâna Naţională a Sănătăţii (SNS) 2014, ziua a 8-a

Astăzi, duminică, 10 august 2014:

I. AO ”CASMED” desfăşoara activitatea ”Schimbăm un măr pe o țigară” sau ”Un măr pe zi te ține departe de medic”

Locul desfășurării: mun. Bălți, Piața ”Vasile Alecsandri”

Ora: 10:00 – 12:00

Voluntarii AO ”CASMED” îmbrăcați în maiouri identice, vor împărți mere cu etichete ce conțin sfaturi despre cum să îți menții sănătatea. În cazul persoanelor fumătoare, se va realiza un ”barter”: mere în schimbul țigărilor. Pentru a evalua gradul de cultură a sănătății în rândul populației, trecătorii de pe piață vor participa la un sondaj,iar ca premiu pentru participare aceștia vor primi în dar un ”cadou al sănătății” – mere din grădinile beneficiarilor AO”CASMED”.

PERSOANA DE CONTACT: Pricop Ana, 068 874 430, 023 127 674, onorina-pricop@mail.ru

II. Asociaţia de Informare și Educație Ecologică “ECOSFERA”, Grupul de Iniţiativă Locală ,,Îngerii Invizibili” Făleşti şi Organizaţia ,,Arta şi Gîndul” în parteneriat cu Consiliul Raional şi Primăria din Făleşti, Ziarul local „Patria mea”, Ziarul „Evenimentul zilei”Chişinău şi Compania “Globeco International”Chişinău organizează Primul Ajutor- Salvează un OM!

Locul desfășurării: Tabăra de copii “Romantica”, com. Călineşti, raionul Făleşti

Ora: 14:00

Activitatea are ca scop relatarea şi demonstrarea unor măsuri de acordare a primului ajutor medical în situaţii excepţionale (cataclisme naturale, persoanelor cu probleme grave de sănătate – epileptici, cardiaci ş. a. ).În rezultatul acţiunii se preconizează ca toţi cei ce vor asista la eveniment să prezinte o doză în plus de curaj pentru a lua atitudine şi pentru a reacţiona imediat cu promptitudine în astfel de situaţii.

PERSOANE DE CONTACT: Petru Cliofos, 069 025 182, petrucliofos@mail.ru, Valentina Martin, 078 365 294, 068 744 260, martin.valea@yahoo.com

Săptămâna Națională a Sănătăţii (SNS) 2014, ediția a IV-a este organizată în perioada 3 – 10 august 2014 de Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV) care activează în calitate de Secretariat al Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat. Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului „Promovarea voluntariatului prin extinderea activităţilor de voluntariat în rândul tinerilor” finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi proiectului „Voluntariatul – cheia schimbării sociale în Republica Moldova” implementat de TDV în parteneriat cu Fundaţia pentru Educaţia şi Dezvoltarea Societăţii Civile (FERSO) din Polonia prin Programul polono-american al Fundaţiei Libere „Regiunea în transformare” (RITA).

Vedeţi aici Calendarul de activităţi SNS 2014. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi Asociaţia obştească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), la numerele de telefon 022 567 551; 079 450 027; 079 191 587, adresa de e-mail tdv_secretariat@yahoo.com, sau vizitaţi https://tdvmoldova.wordpress.com/, www.facebook.com/tdv.coalitiavoluntariat, www.facebook.com/asociatia.tdv.

 

 

Săptămâna Naţională a Sănătăţii (SNS) 2014, ziua a 7-a

Mâine, sîmbătă, 9 august 2014:

AO „Liga Tineretului” în parteneriat cu Federaţia de Tenis din Republica Moldova şi Asociaţia Freestyle Football organizează Sportul – viaţă şi sănătate!!!

Locul desfășurării: Stadionul „Zimbru”, mun. Chişinău, str. Butucului 1

Orele: 10:00 – 13:00

Acţiunea are drept scop promovarea unui mod de viaţă sănătos prin diferite tipuri de sport, şi anume: tenis de câmp şi freestyle football. Echipa de organizare promite a fi un eveniment cu multă distracţie, surprize şi invitaţi speciali ce urmează să ne facă să conştientizăm că sportul trebuie să fie parte componentă a vieţii fiecărui copil şi tânăr.

PERSOANA DE CONTACT: Svetlana Raileanu, 078824 444, Cristina Frinea, 079 909 436, cristina.frinea@mail.ru

Săptămâna Națională a Sănătăţii (SNS) 2014, ediția a IV-a este organizată în perioada 3 – 10 august 2014de Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV) care activează în calitate de Secretariat al Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat. Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului „Promovarea voluntariatului prin extinderea activităţilor de voluntariat în rândul tinerilor” finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi proiectului „Voluntariatul – cheia schimbării sociale în Republica Moldova” implementat de TDV în parteneriat cu Fundaţia pentru Educaţia şi Dezvoltarea Societăţii Civile (FERSO) din Polonia prin Programul polono-american al Fundaţiei Libere „Regiunea în transformare” (RITA).

Vedeţi aici Calendarul de activităţi SNS 2014. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi Asociaţia obştească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), la numerele de telefon 022 567 551; 079 450 027; 079 191 587, adresa de e-mail tdv_secretariat@yahoo.com, sau vizitaţi https://tdvmoldova.wordpress.com/, www.facebook.com/tdv.coalitiavoluntariat, www.facebook.com/asociatia.tdv.

 

Săptămâna Naţională a Sănătăţii (SNS) 2014, ziua a 6-a

Mâine, vineri, 8 august 2014:

 I. AO”Caroma Nord” în parteneriat cu Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltare Durabilă, Primăria Bălți, Centrul de Medicină Preventivă, Inspectoratul Ecologic Agenția Bălți organizează Ziua Sănătăţii AO “Caroma Nord” – Să protejăm sănătatea copiilor într-un mediu în schimbare

Activitatea 1. Atelier “ Să protejăm sănătatea copiilor într-un mediu în schimbare”

Locul desfășurării: Oficiul CREE ”Green School”

Orele: 09.30-13.30

Activitatea este menită să sensibilizeze și să informeze 30 de persoane în domeniul îmbunătățirii calităţii apei potabile şi a sănătăţii copiilor din școlile rurale. Se va discuta despre accesul la sanitație în Bălţi şi satele învecinate, implementarea prevederilor Conferinţei Interministeriale Europene în problemele sănătăţii şi mediului desfăşurată cu genericul ”Să protejăm sănătatea copiilor într-un mediu în schimbare” de la Parma, Italia (martie 2010), accesul elevilor la condiții igienice în școli, precum si siguranţa alimentelor în regiunea de Nord a RM.

Activitatea 2. Lucrul cu copii din grădinița ”Sfânta Treime”

Locul desfășurării: Grădinița ”Sfânta Treime”

Orele: 15.00-16.00

Lucrul direct cu copii din grădiniță prin joc în scopul informării și educației corecte în domeniul îngrijirii personale și consumul apei. La sfârșitul fiecărui joc copii vor primi mici cadouri menite să întărească efectul educativ.

PERSOANA DE CONTACT: Șchiopu Viorica, 068 130 751 viorica.schiopu@gmail.com

II. Asociația pentru Dezvoltare Creativă va desfăşura acţiunea Health Quest

Locul desfășurării: Or. Chișinău, Parcul ”ValeaTrandafirilor”

Orele: 10:00 – 14:00

Scopul acestei activități este de a informa participanții la acest proiect despre metodele menținerii unui mod sănătos de viață (igiena personală, alimentația sănătoasă, practicarea sportului, etc.) într-un mod interactiv. Vor fi create multiple stații (număr maxim – 14) prin care echipele (număr maxim – 7) vor avea scopul de a trece și de a îndeplini anumite sarcini pentru a primi indiciul ce îi va ajuta să găsească următoarea stație. Health Quest reprezintă o întrecere contra cronometru în care prima echipa ce trece de linia de finiș câștigă. Premiile vor fi oferite de către parteneri (săli de fitness, firme ce vând accesorii sportive, etc.).

PERSOANE DE CONTACT: Eugen Voloşciuc, 022 276 506,068 704 603, volosciuc.eugen@gmail.com

III. Educaţie prin joc, sport şi alimentaţie sănătoasă este o activitate organizată de către Asociația Obștească ,,Centrul de Comunicare şi Informare Midava” în parteneriat cu APL, Centrul Social, Asistentul social, Colaboratorii Bibliotecii publice locale, Revista raională „Deșteptarea”

Locul desfășurării: Centrul Social Mileşti,raionul Nisporeni

Orele: 10:00 – 16:00

Copii nevoiași şi cu dizabilități împreună cu membrii familiei vor fi invitați la Centrul Social din s. Mileşti, unde se vor organiza activităţi sub formă de jocuri, prezentare de expoziții a copiilor de la Centru Social şi a unor copii cu dizabilități locomotorii, de asemenea va fi promovat voluntariatul prin prezentarea unui panou de fotografii cu activităţi ale voluntarilor de la AO MIDAVA, unde aceste expoziții vor fi premiate. Copiii vor fi implicați în diferite activităţi (poezie cântec , jocuri şi vor primi în dar jucării, cărți, haine, oferite de copii din satul Mileşti, dar şi cei care se află cu traiul în Chișinău şi în Italia. La sfârșitul activităţii copii vor beneficia de o masa cu fructe variate organizata de APL in colaborare cu AO Midava şi Centrul Social. Copiilor li se va vorbi despre beneficiile fructelor,şi de ce e sănătos să consumi fructe şi nu dulciuri , se va organiza şi o victorină ce ţine de importanţa fructelor în sănătatea copiilor.

PERSOANE DE CONTACT: Chitoroaga Zinaida, 026 440 239, 069 320 126, zchitoroaga@mail.ru

IV. Asociația de Informare și Educație Ecologică “ECOSFERA” , Grupul de Iniţiativă Locală ,,Îngerii Invizibili”, Organizaţia ,,Arta şi Gîndul”, în parteneriat cu Consiliul Raional şi Primăria din Făleşti, Ziarul local „Patria mea”, Ziarul „Evenimentul zilei” şi Compania “Globeco International” Chişinău vor finaliza activitatea Voluntarii Informează despre ce ne Dăunează! (ultima zi)

Locul desfășurării: or. Şoldăneşti, zona Spitalului Raional Soldănești

Orele: 09:00 – 12:00

Voluntarii vor informa despre bolile de sezon, intoxicații, insolații, accidente

PERSOANE DE CONTACT: Petru Cliofos, 069 025 182, petrucliofos@mail.ru, Valentina Martin, 078 365 294, 068 744 260, martin.valea@yahoo.com

V. Activitatea Tinerețe Sănătoasă pentru o Bătrânețe Fericită se desfăşoară în parteneriat cu Administrația publică locală, Centrul Medicilor de Familie, HelpAge Internațional

Prima activitate organizată de A.O. „APP Tăhnăuți”

Locul desfășurării: s. Țahnăuți, r. Rezina, în incinta Casei de Cultură

Orele: 10:00 – 12:30

A doua activitate organizată de A.O. „Sîrcoveanul”

Locul desfășurării: s. Sîrcova, r. Rezina, în incinta Casei de Cultură

Orele: 13:00 – 15:00

Activitate inter-generațională care are scopul de a spori comunicarea între generații în special în domeniul sănătății. Astfel prin activitatea planificata ne propunem să instruim cel puțin 20 tineri și 20 Voluntari Seniori și 10 persoane adulte privind tehnicile de acordare a primului ajutor umanitar, să promovăm modul sănătos de viață atât în rândul tinerilor cât și bătrânilor. De asemenea Voluntarii Seniori care desfășoară la nivel comunitar activități de monitorizare și îngrijire a sănătății persoanelor în etate își vor împărtăși experiența acumulată și îi vor învață cum să utilizeze un tonometru, glucometru. Activitatea este sprijinită financiar de Crucea Roșie din Elveția.

PERSOANE DE CONTACT: Cojocaru Maria,069 021 521, cojocarumaria@mail.ru; Anastasia Covali, 067 621 045, anastasia.covali@mail.ru

Săptămâna Națională a Sănătăţii (SNS) 2014, ediția a IV-a este organizată în perioada 3 – 10 august 2014 de Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV) care activează în calitate de Secretariat al Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat. Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului „Promovarea voluntariatului prin extinderea activităţilor de voluntariat în rândul tinerilor” finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi proiectului „Voluntariatul – cheia schimbării sociale în Republica Moldova” implementat de TDV în parteneriat cu Fundaţia pentru Educaţia şi Dezvoltarea Societăţii Civile (FERSO) din Polonia prin Programul polono-american al Fundaţiei Libere „Regiunea în transformare” (RITA).

Vedeţi aici Calendarul de activităţi SNS 2014. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi Asociaţia obştească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), la numerele de telefon 022 567 551; 079 450 027; 079 191 587, adresa de e-mail tdv_secretariat@yahoo.com, sau vizitaţi http://tdvmoldova.wordpress.com/, www.facebook.com/tdv.coalitiavoluntariat, www.facebook.com/asociatia.tdv.

 

 

 

Săptămâna Naţională a Sănătăţii (SNS) 2014, ziua a 5-a

Maine, 7 august 2014:

I. AO ”Sf. Dumitru” în parteneriat cu Primăria comunei Saharna Nouă, AO ”Nufărul”, ”Opinia liberă”, HelpAge Internațional Moldova şi AO ”Sănătate” va începe activitatea ”Sănătatea – cea mai de preț comoară”.

Locul desfășurării: r-ul Rezina, comuna Saharna Nouă, Casa de Cultură

Ora: 08:30

Voluntarii tineri din AO ”Sf. Dumitru” vor invita cetățenii la activitate, iar voluntarii în etate vor face un master clas de măsurarea tensiunii și a glicemiei în sânge. Voluntarii din AO ”Nufărul” vor pregăti îndemnuri pentru un mod sănătos de viață și vor împărți flayere cetățenilor. Medicul va arăta practic cum se acordă primul ajutor în caz de leșin. De asemenea vor fi abordate și problemele alimentației sănătoase, a igienei personale și a odihnei calitative. Activitatea se va finaliza cu o pauză de cafea,unde copii, tinerii, maturii și cei în etate, vor avea posibilitatea să discute între ei și cu medicul despre probleme de sănătate. Voluntarii seniori vor măsura doritorilor tensiunea.

PERSOANA DE CONTACT: Liuba Stavinschi, 079 779 411, lstavinschi@mail.ru

II. Asociația de Informare și Educație Ecologică “ECOSFERA”, Grupul de Iniţiativă Locală ,,Îngerii Invizibili” din Făleşti, Organizaţia ,,Arta şi Gîndul” din mun. Chişinău, în parteneriat cu Consiliul Raional şi Primăria din Făleşti, Ziarul local „Patria mea”, Ziarul „Evenimentul zilei”, Compania “Globeco International” vor organiza Voluntarii Informează despre ce ne Dăunează! (prima zi)

Locul desfășurării: or. Şoldăneşti, zona Spitalului Raional Șoldănești

Orele: 09:00 – 12:00

Voluntarii vor informa despre bolile de sezon, intoxicații, insolaţii, accidente etc.

PERSOANE DE CONTACT: Petru Cliofos, 069 025 182, petrucliofos@mail.ru; Valentina Martin, 078 365 294, 068 744 260, martin.valea@yahoo.com

III. AO Alternativa şi Ministerul Tineretului si Sportului RM în parteneriat cu CSPT-Avante, Y-Peer Moldova, Consiliul Raional Ialoveni, Consiliul Raional al Tinerilor din Ialoveni vor desfăşura acţiunea Marș social “Tinerii pentru un viitor fără SIDA”

Locul desfășurării: Or. Ialoveni

Ora: de la 09:30

În cadrul acestei activități vor fi implicați 15 voluntari ai Asociației Obștești Alternativa, și 15 Consilieri raionali, care sunt reprezentanți ai Consiliilor Locale din satele raionului Ialoveni. Voluntarii vor începe marșul de la Spitalul Raional Ialoveni, acolo unde vor distribui tinerilor materiale informative despre infecția HIV/SIDA si hepatitele Virale B și C, Ghiduri despre un mod sănătos de viață și prezervative la dorință. Marșul va continua mai apoi pe strada Alexandru cel Bun, pe porțiunea dintre Spitalul Raional și Consiliul Raional și se va încheia cu o poză în fața executivului. Tinerii pe parcursul marșului vor avea panouri cu mesaje care promovează un mod sănătos de viaţă precum: Stop SIDA!, Fumatul UCIDE, OPREŞTE-te acum!, Alcoolul numai e la modă!, etc. Dacă materialele consumabile vor rămâne nedistribuite în totalitate, acestea vor fi repartizate Consilierilor raionali pentru a le distribui în satele lor de origine.

PERSOANE DE CONTACT: Maria Bivol, 069 512 370, ngo.alternativa@yahoo.com, maria.bivol21@yahoo.com;  Liliana Ionaș, 060 281 060, lilianaionas@mail.ru; Maria Raileanu, 022 820 864, maria.raileanu@mts.gov.md.

IV. Asociaţia pentru Educaţie Neoumanist în parteneriat cu Grădinița Mugurel, Elevii liceului Vatamanu, Centrul medicilor de familie, Televiziunea locala ART TV, Ziarul local, au planificat acţiunea Starturi vesele

Locul desfășurării: Grădiniţa Mugurel din Străşeni

Orele: 10:00 – 12:00

Pornind de la afirmația „o minte sănătoasă într-un corp sănătos” pentru preşcolarii grădiniţei Mugurel starturi vesele se vor organiza diverse  concursuri atât sportive cât şi  de logică. La fel va fi invitat un medic pediatru pentru a le vorbi despre importanţa igienei personale şi a modului sănătos de viaţă.

PERSOANA DE CONTACT: Ecaterina Bulicanu, 079 630 619, bulicanuecaterina@gmail.com

V. Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV) în parteneriat cu Direcţia Educaţie, Tineret şi Sport a Consiliului mun. Chişinău vor finaliza acţiunea Promovarea modului de viaţă sănătos în taberele şcolare de vară (ultima zi)

Activitatea 5. Activități cu beneficiarii: Sănătatea mintală (Valoarea vieții, prevenirea suicidului, gestionarea stresului). Pregătirea unui program artistic împreună cubeneficiarii la tema „Modul sănătos de viață” (partea I-a)

Orele: 11:00 – 12:30

Activitatea 6. Pregătirea unui program artistic împreună cu beneficiarii la tema „Modul sănătos de viață” (partea a 2- a)

Orele: 17:00 – 18:30

Activitatea 7. Prezentarea programului artistic şi oferirea premiilor pentru câștigătorii concursului Cel mai bun desen de promovare a modului sănătos de viață.

Orele: 20:00 – 22:00

Activităţile vor avea loc la Vadul lui Voda, Tabăra Camping (str. Plopilor 4) şi Tăbăra Luceafărul (lângă s. Bălăbăneşti). Cei 20 de instructorii voluntari distribuiţi în ambele tabere vor lucra fiecare cu circa 40 de beneficiari pe subiecte ce ţin de sănătatea mintală, în total cu circa 800 beneficiari. Pe parcursul zilei se va pregăti un program artistic privind modul sănătos de viaţă, iar la sfârșitul zilei după prezentarea acestuia se vor oferi premii pentru câștigătorii concursului Cel mai bun desen de promovare a modului sănătos de viață.

PERSOANA DE CONTACT: Veronica Harea, 068 585 178, tdv_secretariat@yahoo.com

Săptămâna Națională a Sănătăţii (SNS) 2014, ediția a IV-a, este organizată în perioada 3 – 10 august 2014 de Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV) care activează în calitate de Secretariat al Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat. Evenimentul se desfăşoară  în cadrul proiectului „Promovarea voluntariatului prin extinderea activităţilor de voluntariat în rândul tinerilor” finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi proiectului „Voluntariatul – cheia schimbării sociale în Republica Moldova” implementat de TDV în parteneriat cu Fundaţia pentru Educaţia şi Dezvoltarea Societăţii Civile (FERSO) din Polonia prin Programul polono-american al Fundaţiei Libere „Regiunea în transformare” (RITA).

Vedeţi aici Calendarul de activităţi SNS 2014. Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi Asociaţia obştească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), la numerele de telefon 022 567 551; 079 450 027; 079 191 587, adresa de e-mail tdv_secretariat@yahoo.com, sau vizitaţi https://tdvmoldova.wordpress.com/, www.facebook.com/tdv.coalitiavoluntariat, www.facebook.com/asociatia.tdv.