Instituţiile de învăţământ superior vor putea oferi un şir de facilităţi pentru stimularea voluntariatului

Miercuri, 27 ianuarie 2010, Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat s-a întrunit cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei pentru definitivarea măsurilor care vor fi incluse în proiectul de lege cu privire la voluntariat pentru motivarea voluntarilor de către instituţiile de învăţământ superior.

Doamna Loretta Handrabura, Viceministra Educaţiei, în urma participării la atelierul de lucru din 21 ianuarie 2010, a prezentat propunerile şi recomandările de modificare a Capitolului IV din proiectul de lege cu privire la voluntariat. Astfel, în cadrul şedinţei s-a decis că instituţiile de învăţământ superior vor putea oferi 15 credite educaţionale pentru stagiile de practică care vor include activităţi de voluntariat.

De asemenea, Ministerul Educaţiei a acceptat ca voluntarii să aibă facilităţi la oferirea de burse şi cămin studenţesc, precum şi la depunerea actelor de înmatriculare în instituţiile de învăţământ superior în cazul acumulării punctajului egal.

Vera Ţurcanu, Preşedintele Consiliului ONG, Sergiu Ostaf, Director Executiv CReDO şi Eduard Mihalaş, Director Executiv TDV au mai adus argumente în favoarea necesităţii motivării studenţilor implicaţi în activitatea de voluntariat, fondîndu-şi argumentele pe cercetarea realizată la solicitarea Coaliţiei voluntariat de către Centrul de Drept Necomercial din Budapesta asupra experienţei internaţionale a instituţiilor de învăţământ în acordarea creditelor educaţionale (în special a acelora care fac parte din sistemul de la Bologna). Citește în continuare

Anunțuri

Ministerul Educaţiei se arată deschis pentru reglementarea mecanismelor de stimulare a voluntariatului de către mediul academic

Doamna Loretta Handrabura, Viceministra Educaţiei, a declarat joi, 21 ianuaire 2010, în cadrul atelierului „Mecanisme legislative de stimulare a voluntarilor” organizat de TDV şi MTS, că stimularea voluntariatului de către instituţiile de învăţământ trebuie să fie realizată în baza experienţei internaţionale, axându-ne în special asupra parametrilor impuşi de procesul de la Bolognia.

Nilda Bullain, Directorul Centrului de Drept Necomercial din Budapesta a menţioant experienţa altor state în procesul de reglementare a activităţii de  voluntariat şi de stimulare a voluntarilor. Nilda Bullain s-a referit la cele 3 tipuri de legi cu privire la volutnariat care pot exista: (1) legi cu privire la volutnariat care stabilesc doar cadrulş de desfăşurare a activităţilor de voluntariat; (2) legi care pot oferi anumite stimulente persoanelor implicate în activităţi de voluntariat (spre exemplu achitarea diurnei sau scutirea de impozitul pe venit a cheltuielilor suportate de instituţia gazdă pentru implicarea voluntarului în activităţi de voluntariat) şi (3) programe de stat de promovare a voluntariatului, care au un specific aparte, faţă de legile cu privire la voluntariat, fiind incluse în alte legi sau actele de reglementare normative. Citește în continuare

Coaliţia voluntariat şi MTS organizează un atelier de identificare a mecanismelor legislative de stimulare a voluntarilor

Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului al R. Moldova, desfăşoară joi, 21 ianuarie 2010, atelierul „Mecanisme legislative de stimulare a voluntarilor”.

Atelierul are drept scop identificarea mecanismelor legislative de a stimulare a voluntarilor. O abordare mai detaliată va fi acordată discuţiilor asupra Art. 15, 16 şi 17 din proiectul de lege cu privire la voluntariat, care ţin de măsurile de stimulare a voluntarilor (spre exemplu creditele educaţionale speciale, considerarea voluntariatulkui la angajare) şi ONG care promovează voluntariatul.

Atelierul este organizat ca rezultat a avizelor recepţionate din partea Ministerelor asupra proiectului de lege cu privire la voluntariat. Chiar dacă o mare parte din avizele recepţioante au contribuit la îmbunătăţirea şi perfecţioanrea proiectului de lege, anumite măsuri de stimulare a voluntarilor nu au fost acceptate de către acestea, în special ceea ce ţine de oferirea creditelor educaţionale speciale, considerea activităţii de voluntariat la angajare, atestare şi promovare, oferirea de facilităţi la oferirea de cămine pentru studenţii care au practicat voluntariatul, stimularea activităţii de voluntariat prin programe de stagiu sau de plasare temporară în locurile de angajare în sectorul public, oferirea permisiunii de către instituţiile de învăţămînt superior a participării la schimburi europene şi internaţionale de voluntari.

Coaliţia voluntariat şi MTS lucrează asupra avizării finale din partea Guvernului a Legii voluntariatului

În prezent proiectul de lege cu privire la voluntariat este supus avizării din partea Comisiilor parlamentare şi Guvernului. Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat împrună cu Ministerul Tineretului şi Sportului (instituţia guvernamentală responsabilă de prezentul proiect de lege) lucrează asupra redactării proiectului de lege în baza avizelor recepţionate.

Din partea Guvernului, proiectul de lege cu privire la voluntariat a fost avizat de:

  • Ministerul Economiei – susţine proiectul de lege, prin prisma faptului că „voluntariatul este un proces de acumulare de experienţă, un exerciţiu de bunăvoinţă, de integrare şi coeziune socială”. De asemenea, Ministerul Economiei menţionează că proiectul urmează a fi revizuit din punct de vedere a politicii fiscale pe anul 2010 (aici puteţi vedea Avizele din partea Ministerului Economiei).
  • Ministerul Finanţelor – care, în limita competenţei sale, nu are nici un fel de obiecţii la proiectul de lege (aici puteţi vedea Avizele din partea Ministerului Finanţelor).
  • Ministerul Educaţiei – nu acceptă ca persoanelor care au făcut voluntariat să le fie oferite facilităţi ce ţin de acordarea de credite, cămine sau avantaje în proces de înmatriculare la studii. De asemenea, Ministerul Educaţiei propune de exlus considerea voluntariatului la angajare în sectorul public, deoarece „activităţile de voluntariat nu pot fi considerate ca normă, criteriu sau obligaţie pentru angajare. La baza angajării în sectorul public stau principiile ce ţin de profesionalism, princii bine determinate” (aici puteţi vedea Avizele din partea Ministerului Educaţiei).
  • Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei – care propune o nouă definiţii a activităţii de voluntariat şi mai adaugă cîteva componente pe care ar trebui să le conţină registrul de evidenţă a voluntarilor. MPSF consideră oportun lărgirea atribuţiilor sale în domeniul voluntariat pentru „persoanele aflate în situaţii de dificultate”, pentru a nu exclude categoriile familiilor cu copii şi copiii aflaţi în dificultate (aici puteţi vedea Avizele din partea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei).
  • Ministerul Sănătăţii – aduce anumite modificăîri tehnice la proiectul de lege şi propune comasarea Art. 11 din alineatul (1) ce ţine de responsabilităîţile pe care le au în domenbiul voluntairat MTS; Ministerul Educaţiei şi MPSF (aici puteţi vedea Avizele din partea Ministerului Sănătăţii).
  • Ministerul Justiţiei – propune comsarea / excluderea a mai multor articole din proiectul de lege, consideră că stipularea în Legea voluntariatului a formei Contractului de voluntariat este inutilă, deoarece „se regăseşte în Codul civil”. De asemenea, Ministerul Justiţiei este de părerea că aprobarea de către Guvern a unui formular al contractului de voluntariat sau al unui Regulament-tip cu privire la activitatea de voluntariat nu este necesară (aici puteţi vedea Avizele din partea Ministerului Justiţiei).
  • Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei – consideră pe deplin justificată necesitatea promovării proiectului, fapt condiţionat şi de standardele internaţionale în domeniu şi de precedentele de reglementare ale altor state. CCCEC menţionează că prevederile proiectului de lege au valoare de principiu şi care pentru a putea fi implementate necesită a fi completate cu precizări suplimentare. CCEC mai consideră necesară modificarea prevederilor Art. 11 astfel încât politicile de promovare a voluntariatului, eventual secţionate după criteriul segmentului de populaţie vizat, să fie unice, fiind adoptate de către Guvern. De asemenea, CCEC propune a se analiza posibilitatea referinţei suplimentare la voluntariatul pe termen lung şi menţionarea formelor obligatorii de publicitate a ofetelor de voluntariat, cum ar fi pagina web, ziarele de importanţă naţională sau locală, posturi TV, radio locale şi naţionale (aici puteţi vedea Avizele din partea Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei).

După finisarea tabelului de divergenţe (în care vor fi incluse toate avizele recepţionate şi motivate dacă au fost sau nu acestea acceptate), Ministerul Tineretului şi Sportului urmează să expedieze proiectul de lege cu privire la voluntariat Cancelariei de Stat a Guvernului. Citește în continuare