Săptămîna sănătăţii în R. Moldova sub egida Coaliţiei Voluntariat

Săptămîna Sănătăţii este o activitate a Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi în 2010 s-a desfăşurat în perioada 09 – 15 august, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al R. Moldova, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a municipiului Chişinău. În acest an Săptămâna Sănătăţii a fost organizată cu suportul Fundaţiei Soros – Moldova (FSM), Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi din sursele Proiectului Ministerului Sănătăţii „Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova”.

Săptămîna Sănătăţii are ca unul dintre obiective promovarea modului sănătos de viaţă în rîndul copiilor, adolescenţilor şi părinţilor acestora. Un alt obiectiv de care ţinem cont în derularea Săptămînii Sănătăţii este colaborarea între organizaţiile membre ale Coaliţiei Voluntariat pentru promovarea valorilor participării civice şi ale voluntariatului.

Între 10 – 11 august Centrul de Resurse „Tineri şi Liberi” în parteneriat cu Asociaţia „Tinerii pentru dreptul la viaţă”, au realizat ateliere despre modul sănătos de viaţă în tabăra de vară „Camping” din Vadul lui Vodă.

O sută de copii cu vîrsta cuprinsă între 7 – 11 ani şi trei sute şaptezeci copii între  12 – 17 ani au  fost implicaţi în cadrul atelierelor, realizate de un grup de 27 voluntari, reprezentanţi Coaliţiei  Voluntariat (din Consiliile Locale de Tineret şi ONG de pe întreg teritoriul ţării), fiind de această  dată promotorii unui mod de viaţă sănătos în rîndul semenilor.

Scopul urmărit de instructori pentru copiii cu vîrsta cuprinsă între 7 – 11 ani era de a le trezi,  prin jocuri şi desen, interesul pentru fructe / legume şi alte alimente sănătoase. Scopul pentru activităţile cu copiii de 12 – 17 ani a fost de a-i informa despre importanţa alimentaţiei sănătoase, somnului suficient, managementul stresului (în baza materialelor informative editate  în cadrul Proiectului “Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova”).

Fiecare broşură a fost prezentată separat:
  • cu copiii mici – informarea despre subiectele din broşură s-a realizat prin desen (cărţi de colorat şi creioane pentru fiecare copil), iar copii au fost rugaţi să transmită broşurile şi părinţilor.
  • cu copiii mai mari – prin jocuri de deschidere care i-a îndemnat să spună care sunt produsele preferate şi ce beneficiu aduc ele în organism (astfel cunoscînd nu doar grupul, ci şi testîndu-le cunoştinţele, pentru ca instructorii să ştie asupra căror alimente să se oprească mai mult la discuţii şi prezentări).
Tinerii formatori au fost cazaţi pe teritoriul bazei de odihnă „Romaniţa”, loc unde echipa a fost instruită pentru a-şi dezvolta abilităţile de instruire, tinerii s-au pregătit pentru ateliere şi au petrecut timpul liber. Formatorii au lucrat în percehe cu un grup de aproximativ 30 de copii în prima zi, şi cu grupuri de 15 copii în a doua zi. În cadrul şedinţelor de evaluare a atelierilor tineii  împătăşeau din experienţa acumulată, relatînd despre felul cum a fost desfăşurată activitatea, unde au întîlnit greutăţi şi ce li s-a memorat din cele realizate.

Vineri, 13 august, Centru de Resurse “Tineri şi Liberi” în parteneriat cu Asociaţia “Prietenii Copiilor” au realizat activităţi de promovare a sănătăţii în incinta Centrului Comercial Shoping MallDova. Începănd cu orele 14:30 copii au modelat din plastilină fructe şi legume, animatorii le-au povestit vizitatorilor despre necesitatea unei alimentaţii corecte şi în ce constă ea, au colorat şi confecţionat mascota reginei verii care a dus copiii într-o lume de poveste. Balonaşele
animate au luat forma fructelor preferate ale copiilor, pe lingă faptul că ele erau colorate, au devenit şi apetisante. Activităşile au luat sfîrşit la orele 18:30 cînd copii cei mai îndrăzneţi au fost desenaţi pe faţă.

Toţi copii, adolescenţii şi părinţii acestora care s-au implicat în activităţile sus menţionateau primit în dar fructe şi seturi de broşuri informative privind modul sănătos de viaţă. Voluntarii au distribuit materialele informative editate în cadrul Proiectului “Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova” la mai bine de o sută de persoane care se aflau în timpul activităţii pe teritoriul Shoping MallDova.
Reclame

Jurnalul voluntarilor de la Médecins du Monde Moldova

Aventura noastră ca voluntari a început atunci când echipa de prevenţie a organizaţiei Médecins du Monde Moldova (MdM) a desfăşurat seminarele de recrutare a noilor voluntari în cadrul Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Bălţi, în care noi ne facem studiile. Din start, ideea ni s-a părut ingenioasă: să obţii experienţă şi cunoştinţe, să îţi faci prieteni noi, iar în calitate de bonus să ai posibilitatea de a călători în nordul Moldovei şi a descoperi frumuseţea plaiului. Anume aceste interese formau dorinţele noastre. Deci, ne-am înscris numele în liste de recrutare.

Au urmat două zile de formare a noii echipe de voluntari, zile în care ne-am descoperit reciproc şi ne-am mobilizat, zile pline de distracţie, voie bună şi cu pauzele de cafea bine meritate, căci am muncit  sîrguincios asupra formării noastre ca voluntari.

Prima însărcinare la MdM a fost realizarea a două gazete de perete – activitate desfăşurată în cadrul Săptămînii Naţionale al Voluntariatului 2010 – una pentru a o plasa în Liceului Teoretic şi Colegiul „Ion Creangă”, iar a doua pentru Universitatea de Stat „Alecu Russo”, ambele din Bălţi. Aceasta a fost prima oportunitate de a lucra în grup: idei, zîmbete, bună dispoziţie, creioane, foi, poze şi noi printre toate acestea ne simţeam ca Alisa în Ţara Minunilor. Eram desenate din cap pînă-n picioare, ne bulgăream cu idei, căci fiecare dorea să-şi angajeze maximum de creativitate şi o parte din sufletul său în acea gazetă. Citește în continuare

20 CLT dau startul promovării conceptului şi practicii de voluntariat la nivel local

Reprezentanţii Consiliilor Locale ale Tinerilor, în urma participării la atelierul axat pe domeniul voluntariat desfăşurat de TDV la 04 martie, au început să desfăşoare ateliere de informare despre conceptul şi practica de voluntariat în cele 20 de localităţi în care activează, după cum urmează:

  • 12 martie, ora 14:30 Gheorghe Borş, CLT Mileşti, r. Nisporeni;
  • 14 martie, ora 13:00 Anastasia Badan, CLT „Esenţa”, s. Selemet, Cimişlia;
  • 16 martie, ora 14:00 Daranuţă Inga, CLCT Varniţa;
  • 16 martie, ora 13:00 Iancu Ciobanu, CLE gimnaziul Petruşeni, Rîşcani;
  • 17 martie, Loredana Pîrlici, CLT Grozeşti,  Nisporeni;
  • 17 martie, Denis Burdila, CLT “DISMAND”, satul Jevreni;
  • 17 martie, ora 13:00 Elena Zatic, CLT din L.T. „Ştefan cel Mare”, s. Bravincea, Călăraşi;
  • 18 martie, ora 11:00 Diana Fragu, Consiliul Şcolar, Liceul Teoretic Gura Galbenei, Cimişlia;
  • 19 martie, Chira Podgornaia, Republica Pro-Liceu;
  • 19 martie, Ion Rotaru, CLCT din com. Lăpuşna, Hînceşti;
  • 19 martie, Olga Sîrbu, CLT Liceul Teoretic „Eugeniu Coşeriuc”s. Catranîc, Făleşti;
  • 19 martie, ora 14:30 Victoria Sofroni, CLT Şoldăneşti;
  • 21 martie, ora 14:00 Marina Cobîlaş, Consiliul Local Bădiceni,  Soroca;
  • 21 martie, ora 11:00 Anna Cazanevscaia, Consiliul Şcolar al L.T: „Universum” com. Sarata Galbenă, Hînceşti;
  • 21 martie, ora 14:00 Doina Cojocaru, CLT Sîngerei;
  • 22 martie, ora 10:30 Alina Ceaicovschi, CLT com. Balatina, Glodeni;
  • 24 martie, ora 15:00 Cristina Balan şi Maxim Braila, Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor al DGETS din municipiul Chişinău (CLCT);
  • 24 martie, ora 14:30 Carolina Sclifos, CLT Criuleni;
  • 25 martie, Nicoleta Danila, CLT Liceul Teoretic Cobani, Glodeni;
  • 25 martie, Cristina Aga, CLT satul Săseni, Călăraşi.

Cei 20 de tineri consilieri s-au pus pe acţiune, aşa ca până la Săptămâna Naţională a Voluntariatului 2010 „Hai în gaşca voluntarilor!” să aibă un grup bine consolidat pentru al putea implica în realizarea activităţilor de voluntariat, iniţial prin prisma unor ateliere de informare, iar ulterior persoanele informate vor fi mobilizate pentru a desfăşura activităţi de voluntariat.

Echipa de proiect monitorizează procesul de realizare a acestor activităţi, care-şi propun să informeze cetăţenii, în special tinerii din localităţile lor, despre conceptul de voluntariat. Evaluarea acestor ateliere de informare va avea loc în cadrul unei şedinţe cu toţi consilierii instruiţi la începutul lunii aprilie 2010.

Atelierele de informare desfăşurate de către reprezentanţii Consiliilor Locale de Tineret se desfăşoară cu susţinerea financiară a Băncii Mondiale, Fundaţiei Soros – Moldova şi Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională.

20 CLT-işti au fost instruiţi în domeniul voluntariat

20 reprezentanţi ai Consiliilor Locale de Tineret au fost instruiţi de TDV la 04 martie 2010 despre conceptul de voluntariat, recrutarea şi motivarea voluntarilor la nivel local.

Atelierul de instruire, realizat cu suportul financiar al Băncii Mondiale, Fundaţiei Soros – Moldova şi Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională a avut drept scop stimularea participării tinerilor în activităţi  de voluntariat în cadrul comunităţii.

În cadrul atelierului, consilierii au discutat despre conceptul şi practica de voluntariat în R. Moldova şi-n lume, procesul de recrutare a cetăţenilor în rezolvarea problemelor comunitare, în baza unor exemple concrete, precum şi formele de motivare a persoanelor care se implică în activităţi de voluntariat.

Participanţii la atelier au abordat necesitatea promovării voluntariatului la nivel local şi rolul Consiliilor Locale de Tineret în acest domeniu.

Tinerii consilieri au ca temă pentru acasă desfăşurarea în localităţile lor a unui atelier de informare despre conceptul şi practica de voluntariat. În realizarea acestui atelier, consilierii vor primi suportul şi asistenţa TDV. Procesul de realizare a acestui atelier în fiecare localitate din care fac parte reprezentanţii CLT va fi evaluat ulterior în cadrul unei şedinţe. Citește în continuare

TDV în parteneriat cu Caroma-Nord vor desfăşura un nou atelier pentru potenţiali voluntari

UPDATE: au fost adăugate câteva fotografii din cadrul activităţii. La sfârşitul atelierului, participanţii au stabilit că se vor întruni la sfârşitul lunii ianuarie 2010 unde vor fi invitate şi ONG pentru aşi prezenta Programele de voluntariat şi a recruta noi voluntari.

Un nou atelier pentru potenţiali voluntari va fi desfăşurat sâmbătă, 19 decembrie 2009. Asociaţia „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV) împreună cu un grup de voluntari ai Asociaţiei Caroma Nord din satul Pârliţa, Făleşti vor derula un atelier pentru un grup de aproximativ 25 tineri care îşi doresc să devină voluntari.

Atelierul are drept scop consolidarea cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor potenţialilor voluntari în vederea dezvoltării şi promovării domeniului voluntariat. În cadrul atelierului, cu o durată de 2 ore, va fi prezentat conceptul de voluntariat, vor fi abordate diferite aspecte ale voluntariatului – ce este şi ce nu este o activitate de voluntariat, aşteptări le pe care le are un voluntar de la un ONG şi un ONG de la un voluntar în derularea activităţii de voluntariat etc.


Citește în continuare