Săptămîna sănătăţii în R. Moldova sub egida Coaliţiei Voluntariat

Săptămîna Sănătăţii este o activitate a Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi în 2010 s-a desfăşurat în perioada 09 – 15 august, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al R. Moldova, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a municipiului Chişinău. În acest an Săptămâna Sănătăţii a fost organizată cu suportul Fundaţiei Soros – Moldova (FSM), Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi din sursele Proiectului Ministerului Sănătăţii „Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova”.

Săptămîna Sănătăţii are ca unul dintre obiective promovarea modului sănătos de viaţă în rîndul copiilor, adolescenţilor şi părinţilor acestora. Un alt obiectiv de care ţinem cont în derularea Săptămînii Sănătăţii este colaborarea între organizaţiile membre ale Coaliţiei Voluntariat pentru promovarea valorilor participării civice şi ale voluntariatului.

Între 10 – 11 august Centrul de Resurse „Tineri şi Liberi” în parteneriat cu Asociaţia „Tinerii pentru dreptul la viaţă”, au realizat ateliere despre modul sănătos de viaţă în tabăra de vară „Camping” din Vadul lui Vodă.

O sută de copii cu vîrsta cuprinsă între 7 – 11 ani şi trei sute şaptezeci copii între  12 – 17 ani au  fost implicaţi în cadrul atelierelor, realizate de un grup de 27 voluntari, reprezentanţi Coaliţiei  Voluntariat (din Consiliile Locale de Tineret şi ONG de pe întreg teritoriul ţării), fiind de această  dată promotorii unui mod de viaţă sănătos în rîndul semenilor.

Scopul urmărit de instructori pentru copiii cu vîrsta cuprinsă între 7 – 11 ani era de a le trezi,  prin jocuri şi desen, interesul pentru fructe / legume şi alte alimente sănătoase. Scopul pentru activităţile cu copiii de 12 – 17 ani a fost de a-i informa despre importanţa alimentaţiei sănătoase, somnului suficient, managementul stresului (în baza materialelor informative editate  în cadrul Proiectului “Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova”).

Fiecare broşură a fost prezentată separat:
  • cu copiii mici – informarea despre subiectele din broşură s-a realizat prin desen (cărţi de colorat şi creioane pentru fiecare copil), iar copii au fost rugaţi să transmită broşurile şi părinţilor.
  • cu copiii mai mari – prin jocuri de deschidere care i-a îndemnat să spună care sunt produsele preferate şi ce beneficiu aduc ele în organism (astfel cunoscînd nu doar grupul, ci şi testîndu-le cunoştinţele, pentru ca instructorii să ştie asupra căror alimente să se oprească mai mult la discuţii şi prezentări).
Tinerii formatori au fost cazaţi pe teritoriul bazei de odihnă „Romaniţa”, loc unde echipa a fost instruită pentru a-şi dezvolta abilităţile de instruire, tinerii s-au pregătit pentru ateliere şi au petrecut timpul liber. Formatorii au lucrat în percehe cu un grup de aproximativ 30 de copii în prima zi, şi cu grupuri de 15 copii în a doua zi. În cadrul şedinţelor de evaluare a atelierilor tineii  împătăşeau din experienţa acumulată, relatînd despre felul cum a fost desfăşurată activitatea, unde au întîlnit greutăţi şi ce li s-a memorat din cele realizate.

Vineri, 13 august, Centru de Resurse “Tineri şi Liberi” în parteneriat cu Asociaţia “Prietenii Copiilor” au realizat activităţi de promovare a sănătăţii în incinta Centrului Comercial Shoping MallDova. Începănd cu orele 14:30 copii au modelat din plastilină fructe şi legume, animatorii le-au povestit vizitatorilor despre necesitatea unei alimentaţii corecte şi în ce constă ea, au colorat şi confecţionat mascota reginei verii care a dus copiii într-o lume de poveste. Balonaşele
animate au luat forma fructelor preferate ale copiilor, pe lingă faptul că ele erau colorate, au devenit şi apetisante. Activităşile au luat sfîrşit la orele 18:30 cînd copii cei mai îndrăzneţi au fost desenaţi pe faţă.

Toţi copii, adolescenţii şi părinţii acestora care s-au implicat în activităţile sus menţionateau primit în dar fructe şi seturi de broşuri informative privind modul sănătos de viaţă. Voluntarii au distribuit materialele informative editate în cadrul Proiectului “Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova” la mai bine de o sută de persoane care se aflau în timpul activităţii pe teritoriul Shoping MallDova.
Reclame

Coaliţia Voluntariat va fi susţinută pentru următorii 2 ani în elaborarea mecanimselor de implementare a politicilor de voluntariat

Pentru fortificarea şi dezvoltarea activităţilor Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat, TDV va implementa timp de 2 ani, un proiect de dezvoltare a modelor durabile în promovarea politicilor de stimulare a voluntariatului, susţinut financiar de către Academia de Dezvoltare Educaţională. Asfel, fiind consolidată susţinerea pe care o acordă din 2006 Fundaţia Soros – Moldova şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională pentru promovarea voluntariatului în R. Moldova.

Proiectul „Elaborarea şi implementarea politicilor destimulare a voluntariatului în R. Moldova” are un buget de 599,640 MDL şi urmează a fi implementat de  TDV, în calitate de Secretariat al Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat. Acest proiect se va axa pe (1) elaborarea mecanismelor de implementare a legii cu privire la voluntariat, (2) elaborarea politicilor de stimulare a voluntariatului sprijinit de angajator şi (3) implicarea ONG, instituţiilor şi persoanelor publice în activităţi de promovare a imaginii şi bunelor practici din domeniul voluntariat pentru consolidarea capitalului social.

Pe termen lung, proiectul îşi propune fortificarea capacităţii ONG în participarea la nivelul elaborării şi implementării de politici,  precum şi sporirea gradului de interes în promovarea voluntariatului la nivel local. Acest lucru stimulează promovarea politicilor de voluntariat şi crearea mediului organizaţional şi instituţional de dezvoltare a voluntariatului şi creştere a gradului de responsabilitate civică a cetăţenilor.

În urma implementării acestui proiect urmează a fi (1) aplicate mecanisme eficiente în implementarea Legii cu privire la voluntariat (Regulament, contract de voluntariat, certificat şi carnet de voluntar, Codul voluntarului) şi (2) dezvoltat conceptul de voluntariat corporatist, pentru a încuraja companiile să implice angajaţii lor în activităţi de voluntariat.

Legea voluntariatului a fost adoptată în prima lectură de Parlament

Update 28 mai 2010, ora 13.30: Legea voluntariatului a fost adoptata in prima lectura de Parlament. Dupa 4 ani de actiuni de advocacy si lobby a Coalitiei pentru promovarea legii si activitatilor de voluntariat, avand suportul permanent din partea Fundatiei Soros – Moldova si Agentiei Suedeze pentru Dezvoltare si Cooperare Internationala, proiectul de lege cu privire la voluntariat a fost astazi, 28 mai 2010, aprobat in prima lectura de catre Parlament.

Proiectul de lege a fost prezentat de Mihai Godea, in calitate de reprezentant al grupului de deputati care l-au inaintat. Doamna Corina Fusu si Liliana Palihovici au realizat un Raport din partea Comisiilor de profil, mentionand aportul Coalitiei in elaborarea proiectului de lege, importanta audierilor parlamentare desfasurate in luna aprilie si eforturile depuse din partea societatii civile pentru a promova aceasta initiativa. De asemenea, Domnul Marian Lupu a tinut un discurs prin care a multumit deputatilor care au inaintat proiectul de lege, precum si Coalitiei Voluntariat. Mentionand ca aceasta initiativa vine ca element de consolidare a societatii civile si stimulare a participarii cetatenilor in dezvoltarea comunitara.

Proiectul de lege cu privire la voluntariat a fost adoptat de majoritatea deputatilor prezenti la sedinta. Dupa prima lectura, urmeaza sa fie realizate un sir de modificari in baza avizelor Guvernului si Comisiilor parlamentare. Din partea Secretariatului Coalitiei Voluntariat tinem sa Va multumim pentru aportul fiecaruia din Dumneavoastra in promovarea proiectului de lege cu privire la voluntariat, demonstrand astfel ca ne mentinem pe obiectivele noastre de advocacy si avem capacitatea de a atinge rezultatele scontate.

Proiectul de lege cu privire la voluntariat urmează să fie discutat în şedinţa plenară a Parlamentului de vineri, 28 mai 2010. Dacă Parlamentul va aproba proiectul de lege în prima lectură, urmează ca acesta să fie ajustat în baza recomandărilor care au fost oferite în cadrul audierilor parlamentare, organizate la 22 aprilie 2010. În calitate de Raportor al proiectului de lege este Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, iar coraportor – Comisia protecţie socială, sănătate şi familie.

Expertiza internaţională asupra acestui proiect de lege este oferită de către Centrul de Drept Necomercial din Budapesta, care a realizat 2 analize ce prezintă experienţa internaţională în domeniul politicilor de voluntariat şi a mecanismelor legislative de motivare a voluntarilor, în special mecanismul de funcţionare a creditelor educaţionale pentru activităţile de voluntariat.

Amintim că proiectul de lege cu priire la voluntariat a fost înregistrat ca iniţiativă legislativă la 07 decembrie 2009, în preajma Zilei Internaţionale a Voluntarilor. După aceasta Guvernul, Comisiile parlamentare şi Direcţiile din cadrul Parlamentului şi-au prezentat avizul la proiectul de lege. În baza acestor avize, proiectul de lege urmează a fi modificat după ce va fi aprobat în prima lectură.

Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat împreună cu Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media va ajusta varianta finală a proiectului de lege în conformitate cu avizele recepţionate.

Activitatea Coaliţiei este susţinută din 2006 de către Fundaţia Soros – Moldova şi Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională.

SNV 2010: Dansează fără bariere

Dansul este limbajul pe care îl înţelege orice inimă. Acest lucru l-au demonstrat voluntarii Centrului Comunitar pentru Copii şi Tineri cu dizabilităţi fizice (CCCT), partener al Coaliţiei pentru promovarea legii şi activitîăţilor de voluntariat.

Acţiunea socială „Dansează fără bariere!” a fost desfăşurată joi, 29 aprilie în Grădina Publică „Ştefan Cel Mare” în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului „Hai în gaşca voluntarilor!”. Vizitatorii parcului au plăcuta ocazie să-şi petreacă timpul liber într-un mod captivant şi deosebit. Deosebit, pentru că au avut posibilitatea să admire „life” o echipă de dansatori care au prezentat un dans integrat şi au instruit vizitatorii parcului cu cîteva mişcări din dans integrat.

Astfel, toţi doritorii au practicat dansul cu o persoană în scaun rulant, acesta fiind scopul unui master class. Pentru a menţine un spaţiu de comunicare relaxant, plăcut şi „fără bariere” pe parcursul acţiunii voluntarii centrului au organizat jocuri interactive.

După implicarea pe post de partener în dans integrat vizitatorii parcului au descoperit potenţialul şi abilităţile persoanelor cu dizabilităţi, conştientizînd că cu aceste persoane se poate comunica, dansa şi trăi într-o societate armonioasă.

Acţiunea „Dansează fără bariere” a fost organizată în colaborare cu Întreprinderea Municipală Reţele electrice de iluminare „Lumteh”, Asociaţia „Motivaţie” din Moldova şi Asociaţia Obştească Clubul Sportiv „INVAPROFIL”.

Ştire elaborată de: Natalia Boicenco, Coordonator Program Voluntariat, Centrul Comunitar pentru Copii şi Tineri cu dizabilităţi fizice.

Angajaţii Shopping MallDova alături de ONG au făcut voluntariat pentru salubrizarea şi amenajarea unei subterane

Asociaţia “Prietenii Copiilor”, centrul comercial Shopping MallDova şi ONG din cadrul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat au realizat la data de 29 aprilie 2010 o acţiune dedicată salubrizării şi curăţirii subteranei ce leagă staţiile de transport de lîngă centrul comercial Shopping MallDova şi Spitalul nr. 1 (Viaduct).

La orele 13.00 ne-am adunat în subterană unde am hotărât ce urmează de făcut, am împărţit responsabilităţile şi uneltele de lucru necesare pentru realizarea acestora. Unii voluntari au curăţat şi spălat pereţii de anunţurile plasate pregătindu-i pentru a doua etapă, ceilalţi au vopsit podul şi pereţii, astfel ca rezultat a celor 3 ore de muncă am reuşit să redăm un aspect plăcut şi curat acestei subterane, care găzduieşte zilnic mai mult de 1000 de pietoni.

Era plăcut când trecătorii mergeau zâmbind pe lângă noi şi ne doreau succese, unii ne lăudau, unii s-au dovedit a fi mai harnici dându-ne o mână de ajutor, ceea ce ne motiva să lucrăm cu mai mult spor.

Scopul activităţii a fost sensibilizarea comunităţii privitor la menţinerea curăţeniei în locurile publice, realizarea curăţeniei în subterana respectivă şi nu în ultimul rând îndemnarea populaţiei la organizarea unor activităţi similare.

Astfel angajaţii centrului comercial Shopping MallDova şi voluntarii din ONG-uri au dat dovadă de o responsabilitate civică înaltă care trebuie s-o manifeste fiecare cetăţean a unui stat care tinde spre modernizare.

Toate cheltuielile legate de procurarea instrumentelor si materialelor de construcţie necesare pentru realizarea acestei activităţi au fost acoperite de către centrul comercial Shopping MallDova.

Ştire elaborată de: Victoria Morozov, Coordonator Relaţii cu Publicul, Asociaţia „Prietenii Copiilor”.

Cetăţenii din comuna Grătieşti s-au implicat activ în activităţi de voluntariat în cadrul SNV 2010

Simbata, 24 aprilie 2010 incepind cu ora 10.00 dimineata la blocul claselor primare de la Liceul Teoretic “Gratiesti” din comuna Gratiesti, municipiul Chisinau era mare forfota.

Pedagogii, parintii si chiar si unii bunici, elevii din clasele primare, unii inarmati cu harlete, lopeti, caldari, unii cu saci, sacose pline cu nisip, ciment, pietre de diferite forme si marimi, caramizi, oale vechi, cauciucuri de la masini, etc au venit sa participe la actiunea “Scoala noastra- casa noastra”.

La initiativa ONG “Genertia Mea” si cu sustinerea  administratiei LT “Gratiesti” din localitate a demarat actiunea de amenajare a parcului din preajma scolii, actiune ce se inscrie in cadrul Saptamainii Natonale a Voluntariatului „Hai în gaşca voluntarilor!”.

Pentru inceput s-a organizat o adunare cu membrii comitetului parintesc al scolii, li s-a argumentat neceitatea desfasurarii acestei actiuni, adica a unei “claci” unde sa participe atit cei mari, cit si cei mici, adica elevii, pentru amenajarea teritoriului scolii si crearii unui parc pentru copii. Impreuna cu parintii, pedagogii am facut o evaluare a necesitatilor, apoi am schitat ideile pe tabla, chiar s-au facut si unele desene cum ar trebui sa arate un coltisor sau altul al teritoriului parcului. S-a facut diferite propuneri din partea parintilor pe care le-am analizat impreuna si apoi am convenit cum sa organizam mai bine lucrarile, numind chiar si reaponsabilii pe diverse activitati.

Le-am propus parintilor sa contribuie fiecare cu ce poate: forta de munca, materiale necesare pentru amenajare,etc… nu am pus accentul pe mijloace financiare, ci pe materiale de constructie vechi, uzate, care nu le sunt de folos in gospodarie… Apoi peste o zi au organizat  si cu ceilalti parinti din scoala adunari, unde le-au vorbit despre intiativa noastra si i-au chemat sa ni se alature in aceasta zi.

Chiar de vineri parintii au inceput a aduna materialele necesare efectuarii lucrarilor. In curtea scolii au inceput sa apara o gramajoara de pietre, alta de nisip, undeva intr-un unger al curtii se ingramadeau cauciucuri vechi de la automobile, cineva a venit cu doua galeti cu var, un copil a venit cu citeva pungi de nisip, altul a adus o sacosa cu pietricele marunte.  Un parinte a adus citeva ulcioare vechi, o roata de la caruta, iar altul a adus niste buturugi mari, pietre mari rotunde, ovale pentru a le pune ca decor pe clumbele de flori.

Munca era in toi. Intr-un colt al terenului un grup de  parinti, dar si pedagogi sapau si ingropau cauciucurile in pamint, altii le umpleau cu tarina, cei din urma sadeau flori şi le udau. In alt colt un grup de parinti sapau in jurul copacilor, iar copiii carau bucati de oale, caramida pentru a le aranja frumos in jur. Citiva barbati cu un aparat de sudat reparau instalatiile din metal pentru joc. La umbra unui nuc un tatic instala o banca pentru copii pe care el a confectionat-o singur. Toti  cei circa 100 de parinti si pedagogi, elevi s-au incadrat in munca ca nici ploaia, care s-a abatut peste ei  pe la miaza, nu a fost in stare sa-i imprastie. Toti munceau si voiau sa faca partea lor de teren cit mai frumoasa. Fiecare s-a straduit sa-si aduca contribitia proprie la amenajarea acestui parc. Citește în continuare

SNV 2010 a fost lansată cu audieri parlamentare asupra proiectului de lege cu privire la voluntariat

Proiectul de lege cu privire la voluntariat urmează a fi revizuit în baza avizelor recepţionate din partea Guvernului, Comisiilor parlamentare şi direcţiilor Parlamentului. Astfel, urmează a mai fi incluse prevederi ce ţin de voluntariatul internaţional, asigurarea socială şi medicală a voluntarului, contribuţia socială a voluntarilor – considrarea activităţii de voluntariat la calcularea pensiei, precum şi securitatea voluntarilor în condiţii specifice de activitate.

Toate aceste prevederi vor fi incluse în ultima variantă a proiectului de lege cu privire la voluntariat, la care urmează să lucreze Comisia parlamentară cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media în cooperare cu Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat, prin Secretariatul Coaliţiei  – Asociaţia „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV).

La audierile parlamentare care s-au desfăşurat joi, 22 aprilie au participat Marian Lupu, Mihai Godea, membrii Comisiei parlamentare cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Ministrul si Viceministrul Tineretului si Sportului – Ion Cebanu si Oleg Tulea, Viceministrul Justiţiei – Oleg Efrim, Ion Gumene – Şef secţie coordonarea politicilor precum şi experţi din societăţii civile care au prezentat cost-beneficuul proiectului de lege, prevederile care nu au fost incluse, necesitatea reglementării volutnariatului internaţional şi procesul de avizare a proiectului de lege de către Guvern.

Desfăşurarea unui asemenea eveniment – audieri parlamentare- vine să suplinească necesitatea de transparenţă privind activitatea instituţiilor publice ale Republicii Moldova, precum şi cea de a consulta publicul şi experţii în domeniu cu scopul de a adapta proiectul de lege la necesităţile beneficiarilor.

Obiectivul proiectului de lege cu privire la voluntariat este de a contribui la crearea unui cadru legal favorabil dezvoltării voluntariatului, prin promovarea unui set de politici şi programe menite să stimuleze acest tip de activitate. Prin acest act legislativ se urmăreşte recunoaşterea competenţelor voluntarilor dobândite în cursul activităţii civice, suportul ONG-urilor din partea statului, precum şi  creşterea gradului de implicare, în primul rând tinerilor, în viaţa comunităţii şi a societăţii. Citește în continuare