Săptămîna sănătăţii în R. Moldova sub egida Coaliţiei Voluntariat

Săptămîna Sănătăţii este o activitate a Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi în 2010 s-a desfăşurat în perioada 09 – 15 august, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al R. Moldova, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a municipiului Chişinău. În acest an Săptămâna Sănătăţii a fost organizată cu suportul Fundaţiei Soros – Moldova (FSM), Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi din sursele Proiectului Ministerului Sănătăţii „Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova”.

Săptămîna Sănătăţii are ca unul dintre obiective promovarea modului sănătos de viaţă în rîndul copiilor, adolescenţilor şi părinţilor acestora. Un alt obiectiv de care ţinem cont în derularea Săptămînii Sănătăţii este colaborarea între organizaţiile membre ale Coaliţiei Voluntariat pentru promovarea valorilor participării civice şi ale voluntariatului.

Între 10 – 11 august Centrul de Resurse „Tineri şi Liberi” în parteneriat cu Asociaţia „Tinerii pentru dreptul la viaţă”, au realizat ateliere despre modul sănătos de viaţă în tabăra de vară „Camping” din Vadul lui Vodă.

O sută de copii cu vîrsta cuprinsă între 7 – 11 ani şi trei sute şaptezeci copii între  12 – 17 ani au  fost implicaţi în cadrul atelierelor, realizate de un grup de 27 voluntari, reprezentanţi Coaliţiei  Voluntariat (din Consiliile Locale de Tineret şi ONG de pe întreg teritoriul ţării), fiind de această  dată promotorii unui mod de viaţă sănătos în rîndul semenilor.

Scopul urmărit de instructori pentru copiii cu vîrsta cuprinsă între 7 – 11 ani era de a le trezi,  prin jocuri şi desen, interesul pentru fructe / legume şi alte alimente sănătoase. Scopul pentru activităţile cu copiii de 12 – 17 ani a fost de a-i informa despre importanţa alimentaţiei sănătoase, somnului suficient, managementul stresului (în baza materialelor informative editate  în cadrul Proiectului “Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova”).

Fiecare broşură a fost prezentată separat:
  • cu copiii mici – informarea despre subiectele din broşură s-a realizat prin desen (cărţi de colorat şi creioane pentru fiecare copil), iar copii au fost rugaţi să transmită broşurile şi părinţilor.
  • cu copiii mai mari – prin jocuri de deschidere care i-a îndemnat să spună care sunt produsele preferate şi ce beneficiu aduc ele în organism (astfel cunoscînd nu doar grupul, ci şi testîndu-le cunoştinţele, pentru ca instructorii să ştie asupra căror alimente să se oprească mai mult la discuţii şi prezentări).
Tinerii formatori au fost cazaţi pe teritoriul bazei de odihnă „Romaniţa”, loc unde echipa a fost instruită pentru a-şi dezvolta abilităţile de instruire, tinerii s-au pregătit pentru ateliere şi au petrecut timpul liber. Formatorii au lucrat în percehe cu un grup de aproximativ 30 de copii în prima zi, şi cu grupuri de 15 copii în a doua zi. În cadrul şedinţelor de evaluare a atelierilor tineii  împătăşeau din experienţa acumulată, relatînd despre felul cum a fost desfăşurată activitatea, unde au întîlnit greutăţi şi ce li s-a memorat din cele realizate.

Vineri, 13 august, Centru de Resurse “Tineri şi Liberi” în parteneriat cu Asociaţia “Prietenii Copiilor” au realizat activităţi de promovare a sănătăţii în incinta Centrului Comercial Shoping MallDova. Începănd cu orele 14:30 copii au modelat din plastilină fructe şi legume, animatorii le-au povestit vizitatorilor despre necesitatea unei alimentaţii corecte şi în ce constă ea, au colorat şi confecţionat mascota reginei verii care a dus copiii într-o lume de poveste. Balonaşele
animate au luat forma fructelor preferate ale copiilor, pe lingă faptul că ele erau colorate, au devenit şi apetisante. Activităşile au luat sfîrşit la orele 18:30 cînd copii cei mai îndrăzneţi au fost desenaţi pe faţă.

Toţi copii, adolescenţii şi părinţii acestora care s-au implicat în activităţile sus menţionateau primit în dar fructe şi seturi de broşuri informative privind modul sănătos de viaţă. Voluntarii au distribuit materialele informative editate în cadrul Proiectului “Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova” la mai bine de o sută de persoane care se aflau în timpul activităţii pe teritoriul Shoping MallDova.

CLT sunt promotorul voluntariatului la nivel local

Promovarea conceptului şi activităţii de voluntariat în mediul rural este o necesitate, iar Consiliile Locale ale Tinerilor pot realiza această necesitate. Aceasta este concluzia la care au ajuns participanţii la şedinţa de evaluare a implicării CLT în activităţi de voluntariat.

Tinerii care au participat la şedinţa de evaluare, desfăşurată sâmbătă 12 iunie 2010, au povestit despre activităţile pe care le-au derulat în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului 2010 „Hai în gaşca voluntarilor”, cum au reuşit să implice comunitatea, administraţia publică locală şi agenţii economici. Activităţi de promovare a unui mod sănătos de viaţă, de ecologizare, informare, educare şi participare sunt doar cîteva din tipurile activităţilor desfăşurate de cele 20 de CLT.

În cadrul şedinţei de evaluare a fost lansată ideea de a crea în cadrul Festivalului Voluntarilor 2010 premiul pentru cel mai activ Consiliu Local al Tinerilor din R. Moldova care a promovat conceptul şi activitatea de voluntariat.

Proiectul, derulat de către Asociaţia „Tinerii pentru dreptul la viaţă” în parteneriat cu Asociaţia „Serviciu pentru Pace” cu sprijinul Băncii Mondiale, a avut drep scop stimularea spiritului civic în rândul tinerilor din comunităpţile rurale ale R. Moldova, prin implicarea în activităţi de voluntariat. Reprezentanţa Băncii Mondiale din Moldova a apreciat acest proiect ca fiind unul de succes.

338 tineri din 20 localităţi ale R. Moldova informaţi despre conceptul de voluntariat

338 tineri din 20 localităţi ale R. Moldova, pe parcursul lunii martie 2010, au fost informaţi despre conceptul de voluntariat. Acesta este principalul rezultat al atelierelor desfăşurate de către reprezentanţii Consiliilor Locale ale Tinerilor (CLT). Reprezentanţii CLT au desfăşurat aceste activităţi de informare în urma atelierelor de instruire de care au beneficiat aceştia din partea TDV.

În cadrul şedinţei cu reprezentanţii CLT desfăşurată vineri, 09 aprilie 2010, a fost realizată o evaluare a atelierelor de informare desfăşurate în cadrul localităţilor din care fac parte CLT şi a fost discutat mecanismul de implicare într-o activitate de voluntariat a CLT şi persoanelor informate despre conceptul de voluntariat.

Participanţii la şedinţă au relatat faptul că-n cadrul atelierelor defăşurate au reuşit să implice şi alţi actori din comunitate: primarul, preotul, coordonatorul adul al CLT, profesori, reprezentanţi ai ONG din localitate şi agenţi economici.  Aceşti actori ar putea să ofere suport în desfăşurarea activităţilor de voluntariat, care urmează a fi desfăşurate în localităţile din care fac parte CLT.

La această şedinţă a fost realizată şi o prezentare a celui mai mare eveniment de voluntariat din R. Moldova – Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) „Hai în gaşca voluntarilor!”. Participanţii au fost informaţi despre conceptul SNV, activităţile şi persoanele implicate în ediţiile precedente, precum şi detalii despre ediţia de anul acesta, în cadrul căreia se va promova voluntariatul corporatist. Citește în continuare

20 CLT dau startul promovării conceptului şi practicii de voluntariat la nivel local

Reprezentanţii Consiliilor Locale ale Tinerilor, în urma participării la atelierul axat pe domeniul voluntariat desfăşurat de TDV la 04 martie, au început să desfăşoare ateliere de informare despre conceptul şi practica de voluntariat în cele 20 de localităţi în care activează, după cum urmează:

  • 12 martie, ora 14:30 Gheorghe Borş, CLT Mileşti, r. Nisporeni;
  • 14 martie, ora 13:00 Anastasia Badan, CLT „Esenţa”, s. Selemet, Cimişlia;
  • 16 martie, ora 14:00 Daranuţă Inga, CLCT Varniţa;
  • 16 martie, ora 13:00 Iancu Ciobanu, CLE gimnaziul Petruşeni, Rîşcani;
  • 17 martie, Loredana Pîrlici, CLT Grozeşti,  Nisporeni;
  • 17 martie, Denis Burdila, CLT “DISMAND”, satul Jevreni;
  • 17 martie, ora 13:00 Elena Zatic, CLT din L.T. „Ştefan cel Mare”, s. Bravincea, Călăraşi;
  • 18 martie, ora 11:00 Diana Fragu, Consiliul Şcolar, Liceul Teoretic Gura Galbenei, Cimişlia;
  • 19 martie, Chira Podgornaia, Republica Pro-Liceu;
  • 19 martie, Ion Rotaru, CLCT din com. Lăpuşna, Hînceşti;
  • 19 martie, Olga Sîrbu, CLT Liceul Teoretic „Eugeniu Coşeriuc”s. Catranîc, Făleşti;
  • 19 martie, ora 14:30 Victoria Sofroni, CLT Şoldăneşti;
  • 21 martie, ora 14:00 Marina Cobîlaş, Consiliul Local Bădiceni,  Soroca;
  • 21 martie, ora 11:00 Anna Cazanevscaia, Consiliul Şcolar al L.T: „Universum” com. Sarata Galbenă, Hînceşti;
  • 21 martie, ora 14:00 Doina Cojocaru, CLT Sîngerei;
  • 22 martie, ora 10:30 Alina Ceaicovschi, CLT com. Balatina, Glodeni;
  • 24 martie, ora 15:00 Cristina Balan şi Maxim Braila, Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor al DGETS din municipiul Chişinău (CLCT);
  • 24 martie, ora 14:30 Carolina Sclifos, CLT Criuleni;
  • 25 martie, Nicoleta Danila, CLT Liceul Teoretic Cobani, Glodeni;
  • 25 martie, Cristina Aga, CLT satul Săseni, Călăraşi.

Cei 20 de tineri consilieri s-au pus pe acţiune, aşa ca până la Săptămâna Naţională a Voluntariatului 2010 „Hai în gaşca voluntarilor!” să aibă un grup bine consolidat pentru al putea implica în realizarea activităţilor de voluntariat, iniţial prin prisma unor ateliere de informare, iar ulterior persoanele informate vor fi mobilizate pentru a desfăşura activităţi de voluntariat.

Echipa de proiect monitorizează procesul de realizare a acestor activităţi, care-şi propun să informeze cetăţenii, în special tinerii din localităţile lor, despre conceptul de voluntariat. Evaluarea acestor ateliere de informare va avea loc în cadrul unei şedinţe cu toţi consilierii instruiţi la începutul lunii aprilie 2010.

Atelierele de informare desfăşurate de către reprezentanţii Consiliilor Locale de Tineret se desfăşoară cu susţinerea financiară a Băncii Mondiale, Fundaţiei Soros – Moldova şi Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională.

20 CLT-işti au fost instruiţi în domeniul voluntariat

20 reprezentanţi ai Consiliilor Locale de Tineret au fost instruiţi de TDV la 04 martie 2010 despre conceptul de voluntariat, recrutarea şi motivarea voluntarilor la nivel local.

Atelierul de instruire, realizat cu suportul financiar al Băncii Mondiale, Fundaţiei Soros – Moldova şi Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională a avut drept scop stimularea participării tinerilor în activităţi  de voluntariat în cadrul comunităţii.

În cadrul atelierului, consilierii au discutat despre conceptul şi practica de voluntariat în R. Moldova şi-n lume, procesul de recrutare a cetăţenilor în rezolvarea problemelor comunitare, în baza unor exemple concrete, precum şi formele de motivare a persoanelor care se implică în activităţi de voluntariat.

Participanţii la atelier au abordat necesitatea promovării voluntariatului la nivel local şi rolul Consiliilor Locale de Tineret în acest domeniu.

Tinerii consilieri au ca temă pentru acasă desfăşurarea în localităţile lor a unui atelier de informare despre conceptul şi practica de voluntariat. În realizarea acestui atelier, consilierii vor primi suportul şi asistenţa TDV. Procesul de realizare a acestui atelier în fiecare localitate din care fac parte reprezentanţii CLT va fi evaluat ulterior în cadrul unei şedinţe. Citește în continuare

Rezultatele concursului de selecţie a CLT pentru Cursul de instruire în domeniul voluntariat

Pentru participarea în cadrul Cursului de instruire în domeniul voluntariat, Asociaţia „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV) a recepţionat 55 de aplicaţii. În urma evaluării dosarelor depuse, au fost selectaţi:

  1. Carolina Sclifos, CLT Criuleni;
  2. Loredana Pîrlici, CLT Grozeşti,  Nisporeni;
  3. Denis Burdila, CLT “DISMAND”, satul Jevreni;
  4. Iancu Ciobanu, CLE gimnaziul Petruşeni, Rîşcani;
  5. Cristina Aga, CLT sat. Saseni, Călăraşi;
  6. Marina Cobîlaş, Consiliul Local Bădiceni,  Soroca;
  7. Nicoleta Danila, CLT Liceul Teoretic Cobani, Glodeni;
  8. Diana Fragu, Consiliul Şcolar, Liceul Teoretic Gura Galbenei, Cimişlia;
  9. Ion Rotaru, CLCT din com. Lăpuşna, Hînceşti;
  10. Anna Cazanevscaia, Consiliul Şcolar al L.T: „Universum” com. Sarata Galbenă, Hînceşti;
  11. Elena Zatic, CLT din L/T „Ştefan cel Mare”s. Bravincea, Călăraşi;
  12. Alina Ceaicovschi, CLT com. Balatina, Glodeni;
  13. Olga Sîrbu, CLT Liceul Teoretic „Eugeniu Coşeriuc”s. Catranîc, Făleşti;
  14. Victoria Sofroni, CLT Şoldăneşti;
  15. Doina Cojocaru, CLT Sîngerei;
  16. Anastasia Badan, CLT „Esenţa”, s. Selemet, Cimişlia;
  17. Consiliul Local al Copiilor şi Tinerilor al DGETS din municipiul Chişinău (CLCT) – vor fi contactaţi luni, 22 februarie pentru a identifica un singur reprezentant;
  18. CLCT Varniţavor fi contactaţi luni, 22 februarie pentru a identifica un singur reprezentant;
  19. Republica Pro-Liceuvor fi contactaţi luni, 22 februarie pentru a identifica un singur reprezentant. Citește în continuare