Instituţiile de învăţământ superior vor putea oferi un şir de facilităţi pentru stimularea voluntariatului

Miercuri, 27 ianuarie 2010, Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat s-a întrunit cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei pentru definitivarea măsurilor care vor fi incluse în proiectul de lege cu privire la voluntariat pentru motivarea voluntarilor de către instituţiile de învăţământ superior.

Doamna Loretta Handrabura, Viceministra Educaţiei, în urma participării la atelierul de lucru din 21 ianuarie 2010, a prezentat propunerile şi recomandările de modificare a Capitolului IV din proiectul de lege cu privire la voluntariat. Astfel, în cadrul şedinţei s-a decis că instituţiile de învăţământ superior vor putea oferi 15 credite educaţionale pentru stagiile de practică care vor include activităţi de voluntariat.

De asemenea, Ministerul Educaţiei a acceptat ca voluntarii să aibă facilităţi la oferirea de burse şi cămin studenţesc, precum şi la depunerea actelor de înmatriculare în instituţiile de învăţământ superior în cazul acumulării punctajului egal.

Vera Ţurcanu, Preşedintele Consiliului ONG, Sergiu Ostaf, Director Executiv CReDO şi Eduard Mihalaş, Director Executiv TDV au mai adus argumente în favoarea necesităţii motivării studenţilor implicaţi în activitatea de voluntariat, fondîndu-şi argumentele pe cercetarea realizată la solicitarea Coaliţiei voluntariat de către Centrul de Drept Necomercial din Budapesta asupra experienţei internaţionale a instituţiilor de învăţământ în acordarea creditelor educaţionale (în special a acelora care fac parte din sistemul de la Bologna). Citește în continuare

Reclame

Coaliţia voluntariat şi MTS organizează un atelier de identificare a mecanismelor legislative de stimulare a voluntarilor

Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului al R. Moldova, desfăşoară joi, 21 ianuarie 2010, atelierul „Mecanisme legislative de stimulare a voluntarilor”.

Atelierul are drept scop identificarea mecanismelor legislative de a stimulare a voluntarilor. O abordare mai detaliată va fi acordată discuţiilor asupra Art. 15, 16 şi 17 din proiectul de lege cu privire la voluntariat, care ţin de măsurile de stimulare a voluntarilor (spre exemplu creditele educaţionale speciale, considerarea voluntariatulkui la angajare) şi ONG care promovează voluntariatul.

Atelierul este organizat ca rezultat a avizelor recepţionate din partea Ministerelor asupra proiectului de lege cu privire la voluntariat. Chiar dacă o mare parte din avizele recepţioante au contribuit la îmbunătăţirea şi perfecţioanrea proiectului de lege, anumite măsuri de stimulare a voluntarilor nu au fost acceptate de către acestea, în special ceea ce ţine de oferirea creditelor educaţionale speciale, considerea activităţii de voluntariat la angajare, atestare şi promovare, oferirea de facilităţi la oferirea de cămine pentru studenţii care au practicat voluntariatul, stimularea activităţii de voluntariat prin programe de stagiu sau de plasare temporară în locurile de angajare în sectorul public, oferirea permisiunii de către instituţiile de învăţămînt superior a participării la schimburi europene şi internaţionale de voluntari.

Tineri instruiţi despre angajarea în cîmpul muncii

training-iii-pi-bm-128La 30 aprilie 2009, TDV a desfăşurat cel de-al treilea training din cadrul proiectului „Incluziunea socială a tinerilor prin formarea deprinderilor de viaţă şi de angajare” . Training-ul „Angajarea în câmpul muncii şi orientarea profesională” a fost realizat în beneficiul a 12 tineri din Şcoala de meserii din Chişinău şi 12 tineri din cadrul Gimnaziului-internat nr. 2 din Chişinău.

În cadrul Training-ului tinerilor le-au fost formate capacităţi practice de aplicare a instrumentelor de angajare în cîmpul muncii, prin elaborarea propriului CV, scrierea unei scrisori de motivare şi realizarea unuei simulări a interviului de angajare.Un accent aparte a fost pus asupra rolului voluntariatului la angajarea în cîmpul muncii, beneficiile oferite de acesta şi modalitatea de implicare în calitate de voluntari. Citește în continuare