Paşte pentru fiecare 2009

domnul-buiucliu-paste1În aprilie 2008, în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului, am decis să ducem politicienii în case unde tristeţea şi sărăcia sunt la ele acasă.

Am avut câteva obiective:

să promovăm voluntariatul, prin exemple de caritate şi spirit civic, prin intermediul unor personaje cunoscute în ţară (care s-au implicat şi pentru că urma să vina mass media); tot aici …mass media a promovat activităţile gândite / organizate de noi pentru că erau prezenţi oameni politici cu nume mari;

să ajutăm oameni / familii care se află în situaţii dificile;

să punem pe gânduri cât mai mulţi oameni din ţara aceasta şi să le arătăm că oferind uneori o oră din timpul personal sau o bucată de pâine unor oameni trişti pot realiza acţiuni cu rezultat imediat, dar şi de lungă durată pentru împăcarea cu sine şi pentru pacea din comunitate.

Citește în continuare

File de jurnal după desfăşurarea SNV 2008

Poster SNVSăptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV) „Hai în gaşca voluntarilor” este cea mai mare campanie de promovare a voluntariatului desfăşurată în anul 2008 (pentru care TDV a fost premiat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru cel mai durabil şi lucrativ parteneriat în promovarea şi apărarea drepturilor omului).

SNV 2008, desfăşurat în perioada 14 – 21 aprilie a fost un eveniment ce a oferit exemple de activism civic, demonstrând comunităţilor şi instituţiilor publice importanţa voluntariatului pentru R. Moldova şi necesitatea existenţei un cadru legislativ / normativ în acest domeniu.

În organizarea şi desfăşurarea acestui eveniment, înafară de Biroului Executiv TDV, a fost implicat şi Consiliul de Conducere (în special Antoniţa Fonari şi Oxana Ţurcanu). Pentru că ieri, Postul de radio „Europa Liberă” a lansat „Jurnalul săptămânal la Europa Liberă” (noiembrie 2007 – decembrie 2008), în cadrul căruia se regăsesc impresiile şi rezultatele după SNV 2008 ale Preşedintelui Consiliului de Conducere, Antoniţa Fonari, am decis să publicăm o parte din aceste spicuiri mai jos: Citește în continuare