Felicitări cu ocazia Zilei Internaționale a Voluntarilor

Platforma pentru Cetățenie Activă (CAP) și Asociația TDV vă adresează calde felicitări cu ocazia zilei internaționale a voluntarilor! În anul care a trecut, ne-am bucurat mult să vedem cum oamenii și organizațiile de pe întreg teritoriul R. Moldova au investit timp și suflet în voluntariat.

Am fost foarte fericiți să vedem că în mai multe regiuni din țară au fost organizate Săptămâni Regionale a Voluntariatului. Asta confirmă că au fost continuate realizările noastre comune din anul precedent – implicarea în Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2018 a peste 60 000 de voluntari unici, cu 74283 prezențe/implicări în voluntariat.

Chiar dacă Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a anunțat, la începutul lui 2019, că Juriul a decis să fie finanțat proiectul pentru organizarea SNV pe teritoriul republicii, dar și proiectul care includea organizarea Galei naționale de premiere „Jos pălăria în fața voluntarilor!” și pentru desfășurarea evenimentelor în teritoriu pentru a implementa Rezoluția Conferinței Naționale a Voluntariatului, aceste lucruri nu s-au întâmplat.

Noi și partenerii noștri din Coaliția Voluntariat, care a anunțat în 2018 că și-a îndeplinit pe deplin obiectivele în peste 12 ani de activitate, am cerut mai multe explicații de la MECC despre cum a fost posibil ca Juriul Programului de granturi să înainteze spre finanțare proiecte care au clonat / dublat activitatea noastră de promovare și susținere a voluntariatului. Pentru că am depistat mai multe nereguli în funcționarea Juriului Programului de Granturi MECC și pentru că MECC a tergiversat oferirea explicațiilor asupra situației create, dar și pentru că avem mari rezerve asupra cum lucrează Direcția de tineret din cadrul MECC, am fost puși în situația când a trebui să suspendăm cele mai mari activități ale noastre din domeniul voluntariat. Informația despre neregulile pe care le-am sesizat în carul MECC o vom face publică ulterior, astăzi vrem doar să vă mulțumim pentru realizările comune, să Vă dorim mulți ani cu realizări frumoase, parteneriate motivante, să Vă înconjoare oameni care „trăiesc cum predică” și care țin cont de etica în activitatea lor profesională!

„Jos pălăria” în fața voluntarilor!

 

Andrei Gaiu, Director Executiv
Asociația „Tinerii pentru dreptul la viață” (TDV)

Antonița Fonari, Directoare Executivă                                             
Platforma pentru Cetățenie Activă și Parteneriat pentru Drepturile Omului (CAP)                                              

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: