Numărul voluntarilor implicați în Săptămâna Națională a Voluntariatului a crescut de 14 ori în ultimii 3 ani

În cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului (SNV) 2017, care a avut loc în perioada 2 – 8 octombrie, 23 186 de voluntari au participat la aproximativ 1 000 de activități de voluntariat în toată republica, cifra fiind de 14 ori mai mare în comparație cu anul 2014.  La această concluzie a ajuns sociologul Veaceslav Bătrînescu, în urma evaluării activităților de voluntariat desfășurate în SNV 2017.

Raportul de cercetare „Aprecierea și evaluarea activităților desfășurate în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului 2017. Estimarea valorii muncii voluntarilor”, realizat de sociologul Veaceslav Bătrînescu, arată că numărul voluntarilor implicați în SNV 2017 a crescut semnificativ în ultimii trei ani, ajungând la 23 186 de voluntari din toată republica. În acest context au fost intervievați 508 de voluntari care au participat în activitățile SNV 2017 și 149 de instituții publice sau ONG-uri care au planificat și au desfășurat activități atât în localitățile rurale, cât și în cele urbane.

Cei mai mulți voluntari s-au implicat în activitățile SNV din motiv că doreau să se simtă utili – 51,8%. Alții s-au implicat pentru a aduce un aport comunității în care trăiesc, pentru a cunoaște și / sau a înțelege mai bine problemele comunității sau  pentru a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși.

Potrivit raportului de cercetare, în cadrul SNV 2017 s-au desfășurat o multitudine de activități, dar cele mai des realizate au fost cele de caritate – 64,4%. În opinia reprezentaților instituțiilor, voluntarii s-au implicat cu o dăruire și un interes mai mare în activitățile de muncă în folosul comunității.

Activitățile de voluntariat din SNV 2017 au fost coordonate de 34 de Coordonatori Raionali/Municipali. În opinia reprezentanților instituțiilor participante la sondaj, SNV este un eveniment care unește oamenii pentru o faptă bună (91,3%), mobilizează cetățenii (84%), sensibilizează cetățenii  (79,2%) și care trebuie să fie realizat mai des (consideră 73,2% dintre respondenți).

Alte concluzii ale raportului de cercetare, printre care problemele pe care le-au identificat respondenții și valoarea muncii voluntarilor în SNV 2017, puteți găsi AICI.

Raportul de cercetare a fost prezentat în cadrul Conferinței Naționale a Voluntariatului 2017 și a avut drept scop analiza valorii voluntariatului în cadrul activităților SNV 2017.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: