OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ, INCLUSIV PRIN VOLUNTARIAT

Voluntariatul este recunoscut la nivel internațional, inclusiv de Republica Moldova, ca fiind o formă de muncă. Vedeți Rezolutia Conferinței Internaționale a Statisticienilor Muncii din 2013 (19th ICLS). De aceea conceptul de forță de muncă trebuie lărgit pentru a include pe lângă forța de muncă salariată și forța de muncă voluntară. Un prim pas s-a făcut prin pct. 4 al ORDINULUI Nr. 525 din 15.07.2014 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de certificare şi a modelului Certificatului de instituţie gazdă a activităţii de voluntariat unde sunt utilizate următoarele noţiuni:

    instituţia gazdă a activităţii de voluntariat  – este persoana juridică de drept public sau privat, fără scop lucrativ, care administrează activitatea de voluntariat şi care încheie, în condiţiile legii, contracte de voluntariat;

    voluntariat formal – voluntariatul prestat conform legislaţiei în vigoare în instituţiile gazdă a activităţii de voluntariat;

    voluntariat neformal – voluntariatul prestat din diverse raţiuni personale în afara raporturilor cu instituţiile gazdă a activităţii de voluntariat;

    forţa de muncă – totalitatea persoanelor apte de muncă, respectiv a acelor persoane care au aptitudini fizice şi intelectuale care să le permită exercitarea unei activităţi utile;

    forţa de muncă salariată – totalitatea persoanelor cu vârste cuprinse în limitele legale de muncă care-şi exercită activitatea în baza unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială – indiferent de forma ei de  proprietate – sau la persoane particulare (în baza unui contract sau a unei înţelegeri), în schimbul unei remuneraţii;

    forţa de muncă voluntară  – totalitatea persoanelor apte de muncă care desfăşoară activităţi de utilitate publică, pe baza consimțământului liber exprimat, excluzând orice remunerare financiară sau materială;

    standarde minime de calitate pentru activitatea de voluntariat – norme obligatorii la nivel naţional, criterii măsurabile, a căror aplicare garantează asigurarea unui nivel minim de calitate al procesului de prestare a serviciilor de voluntariat.

În acest context, considerăm că ocuparea forței de muncă trebuie lărgită ca și concept, ea trebuind să includă și forța de muncă voluntară. Din cauza fenomenului de îmbătrânire a populației, ar trebui gândită o strategie de direcționare a forței de muncă salariate spre sectoarele cheie strategice care aduc bani la bugetul de stat și de ocupare a restului de locuri vacante prin voluntariat. Această strategie este utilizată în prezent în diferite state dezvoltate ale lumii, unde există sectoare de activitate ocupate uneori chiar preponderent de voluntari care sunt pompieri, salvatori, asistenți medicali, polițiști etc.

Pentru început trebuie elaborat și adoptat de Guvern un document de politici publice, și anume conceptul de dezvoltare a voluntariatului ca formă de muncă, acest lucru fiind necesar pentru a implica legal în activități organizate de voluntariat neformal persoanele sub 16 ani pentru a evita exploatarea minorilor prin muncă, inclusiv pentru identificarea și implementarea de noi mecanisme de direcționare a forței de muncă neocupate, inclusiv cea șomeră.

Trebuie analizat dacă este posibilă includerea unor mecanisme şi prevederi care au în vedere folosirea forţei de muncă angajate şi a celei voluntare, precum şi a implicării şomerilor în activităţi de voluntariat, prin ajustarea Legii 102-XV din 13.03.2003 privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, a Hotărârii cu privire la reorganizarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de muncă nr. 832 din 14.07.2003, a HOTĂRÎRII GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA pentru aprobarea procedurilor privind accesul la măsurile de ocupare a forţei de muncă Nr.862 din 14.07.2003, a Hotărârii pentru aprobarea procedurii de antrenare a şomerilor la lucrările publice nr. 1121 din 14.10.2004 etc.

Ar fi rezonabil ca persoanele care nu găsesc un loc de muncă potrivit şi care aleg până la găsirea unui loc convenabil să se implice în activităţi de voluntariat să li se ofere prioritar de către agenţiile teritoriale ANOFM asistenţă în găsirea locului de muncă. Ideal ar fi ca agenţiile teritoriale ANOFM să îndrume persoanele care caută și nu găsesc un loc de muncă să facă voluntariat pentru: a) a obţine prin voluntariat experienţa de muncă necesară la angajare sau pentru a-și menține și / sau dezvolta noi deprinderi / capacităţile / abilităţi; b) a beneficia după angajare de includerea perioadei de voluntariat la calcularea sporului salarial; c) a beneficia după angajare de includerea perioadei de voluntariat la calcularea concediului suplimentar plătit.

De asemenea, pentru a se obţine beneficiile menţionate anterior, trebuie create mecanisme ce ar oferi cetăţeanului care primeşte ajutor financiar de la stat diverse opţiuni de implicare. De exemplu pentru primirea ajutorului social acesta ar putea să aleagă: a) să desfăşoare activităţi în folosul comunității sau b) să facă voluntariat. Pentru primirea indemnizație de șomaj, inclusiv pentru susţinere în şomaj tehnic de către angajator, acesta ar putea să aleagă: a) să facă cursuri de instruire / recalificare sau b) să desfășoare activităţi în folosul comunităţii sau c) să facă voluntariat.

Nu este rațional ca cetățenii să stea degeaba acasă atunci când statul / angajatorii îi sprijină financiar când ei ar putea să obţină, în plus față de aceste beneficii băneşti, beneficiile menţionate anterior. În aceste condiţii, consideram neîntemeiată temerea că persoanele care aşteaptă un loc de muncă de la agenţiile ANOFM vor avea o reacţie neadecvată când  li se va propune în schimb, pentru o scurtă perioadă, să lucreze voluntar, mai ales dacă prin implicare în voluntariat ar putea avea pe viitor prioritate în găsirea unui loc de muncă din partea agenţiilor teritoriale ANOFM şi ar putea chiar să fie angajați ulterior chiar de către instituţiile gazdă unde se implică ca voluntari.

Conform art. 12 din Legea Voluntariatului, ONG trebuie să gestioneze bazele de date ce conţin informaţii referitoare la ofertele şi solicitările de voluntariat pentru sectorul neguvernamental, aici fiind vorba de baza naţională de date de pe voluntar.md şi de alte baze ale instituţiilor gazde care vor fi înfiinţate. Dar, conform art. 10 (2) din Legea Voluntariatului, organul abilitat să implementeze politica de stat în domeniul dezvoltării resurselor umane şi ocupării forţei de muncă (ANOFM) trebuie în colaborare cu APL si ONG să gestioneze şi coordoneze bazele de date de voluntariat.

Doar prin realizarea modulului de interconectare a acestor baze de date, prin care ANOFM va vizualiza ofertele şi solicitările de voluntariat, nu înseamnă că se gestionează şi coordonează bazele de date. Pentru ca ANOFM să gestioneze bazele interconectate trebuie să se creeze şi un mecanism prin care să se utilizeze într-un mod clar şi eficient informaţia din domeniul voluntariat, şi anume un mecanism de implicare a cetățenilor în activităţi de voluntariat prin utilizarea eficientă a ofertelor de locuri de voluntariat. Mai mult această interconectare, printr-un modul creat cu sprijinul Centrului de Guvernare Electronică, va oferi posibilităţi noi de analiză a noi tipuri de date statistice privind ofertele şi solicitările de locuri de muncă atât pentru forța de muncă salariată cât şi cea voluntară.

Nicolae Procopie, Director Executiv

Asociația Obștească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliției pentru promovarea legii și activităților de voluntariat
Tel.: 
022 567 551; fax: 022 567 489
GSM: 
079 450 027, 079 191 587
E-mail: 
tdv_secretariat@yahoo.com

Anunțuri

Un răspuns

  1. […] de muncă neremunerată. Vedeți articolele Mituri legate de voluntariat în Republica Moldova și Ocuparea forței de muncă, inclusiv prin voluntariat. Observați în schița următoare că de regulă voluntariatul formal – organizat într-o […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: