COMUNICAT DE PRESĂ: Invitație pentru (new) media la “Ceaiul de la ora 4”

logo-snv-pentru-documente

În perioada 17 – 23 octombrie 2016 se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului (SNV) 2016 “Hai în gaşca voluntarilor!”, ediția a X-a, cel mai mare eveniment de promovare a voluntariatului la nivel republican. Mai multe informații despre eveniment puteți găsi în comunicatul de presă distribuit anterior.

Cu această ocazie invităm cu drag jurnaliștii, blogherii și liderii de opinie la o discuție neformală despre desfășurarea Săptămânii Naționale a Voluntariatului (SNV) 2016. Vom discuta la un ceai modalitățile de promovare a SNV și a activităților de voluntariat ce urmează a fi desfășurate pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Participanții vor avea ocazia să vină cu idei de promovare, vor putea să afle mai multe detalii despre evenimentele pe care le vor alege să le reflecte, inclusiv modalitățile de implicare în cadrul acestora.

Intâlnirea va avea loc mâine, joi, 13 octombrie 2016, între orele 16:00 – 17:30. Vă rugăm să confirmați participarea pe tdv_secretariat@yahoo.com pentru a rezerva un loc pentru Dumneavoastră.

Evenimentul este organizat de Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi susţinut prin proiectul „SNV 2016 – Hai în gașca voluntarilor” din cadrul Programului de Granturi 2016 a Ministerului Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactaţi:

Asociația Obștească ”Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV)
Secretariatul Coaliției pentru promovarea legii și activităților de voluntariat

Tel.: 022 567 551; fax: 022 567 489
GSM:
079 450 027, 079 191 587
E-mail:
tdv_secretariat@yahoo.com

Reclame

Angajăm Specialist(ă) Logistică, Monitorizare Financiară și Dezvoltare Organizațională

Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat (Coaliţia Voluntariat),angajează în regim de urgenţă un (o) Specialist(ă) Logistică Monitorizare Financiară și Dezvoltare Organizațională.

Sarcini şi responsabilităţi:

  • Procură şi aprovizionează organizaţia cu consumabile, materiale și echipamente necesare desfăşurării activităţii în condiţii optime de calitate şi timp;
  • Multiplică materiale și pregătește mape necesare pentru activităţile din proiecte;
  • Pregăteşte aparatul de fotografiat, şi face poze în timpul şedinţelor / evenimentelor TDV;
  • Scrie şi plasează ştiri şi / sau informații pe blogul TDV și celelalte pagini de internet ale asociației TDV;
  • Duce evidenţa corespondenţei scrise şi electronice;
  • Menţine comunicarea cu furnizorii de servicii și negociază preţurile în caz de necesitate;
  • Conduce, coordonează şi supraveghează financiar activităţile / proiectele organizaţiei;
  • Ține evidența donaţiilor financiare, dar şi a bunurilor materiale primite şi predate;
  • Se implică în procesul de planificare strategică;
  • Contribuie la dezvoltarea organizațională a TDV.

Cerinţe profesionale:

  • cunoaşterea sectorului nonprofit;
  • experienţă în activităţi de logistică şi monitorizare financiară;
  • capacitatea de adaptare și implementare;
  • abilităţi de comunicare orală, scrisă și de negociere;
  • lucru în echipă, precum și capacitatea de a lucra independent;
  • disciplină profesională;
  • abilități de utilizare a calculatorului (Microsoft Office: Word, Excel, PowerPoint; Internet) și a altor echipamente informatice;
  • cunoaşterea limbii engleze (nivel mediu);
  • îmbunătățirea permanentă a pregătirii profesionale și de specialitate;
  • comportament în măsură să promoveze imaginea și interesele TDV;
  • utilizarea resurselor existente exclusiv în interesele TDV.

Program de lucru: flexibil, full time (8 ore pe zi, 5 zile în săptămână) sau part-time

Aşteptăm CV-ul Dumneavoastră la adresa tdv_secretariat@yahoo.com până pe data de 20 octombrie 2016. Persoanele corespunzătoare profilului postului vor fi invitate la interviu.

TDV este o organizaţie neguvernamentală formată in iunie 1997, cu o filială la Bălţi. Misiunea TDV este de a implica societatea din Republica Moldova în promovarea voluntariatului, unui mod sănătos de viaţă, dezvoltării durabile şi prevenirii excluderii sociale. Mai multe informații găsiți pe https://tdvmoldova.wordpress.com/despre-organizatie/. Oficiul TDV se află pe bd. Traian 12/2 (sectorul Botanica).

Pentru detalii puteţi contacta:

Tel.: 022 567 551; fax: 022 567 489
GSM: 079 450 027
E-mail: tdv_secretariat@yahoo.com