Ultimele 2 instruiri pentru pregătirea dosarelor de aplicare la CCIGAV

Vă informăm că vom mai efectua în mod voluntar (neplătit) încă 2 instruiri privind pregătirea dosarului de aplicare pentru obținerea statutului de instituție gazdă a activității de voluntariat de la Comisia de certificare a Instituțiilor Gazdă a Activității de Voluntariat (CCIGAV) de pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului. Menționăm că acestea vor fi ultimele instruiri efectuate anul acesta de TDV ca și Secretariat al Coaliției Voluntariat cu sprijinul trainerilor de la Academia Nicolae Dumitrescu, până în prezent nefiind prevăzute alte resurse financiare pentru anul următor.

Informații logistice:

  • Date de desfășurare: 9 și 16 decembrie 2015.
  • Participarea este gratuită: Participanții vor beneficia de prânz și de pauze de cafea/ceai. Transportul participanților din teritoriu va fi rambursat la prezentarea biletului (lor) de transport și a copiei după buletinul de identitate.
  • Participanți: Sunt disponibile 50 locuri. La instruiri pot aplica organizații și instituții publice (biblioteci, școli, primării, ministere, universități etc) sau private (ONG-uri, biserici, fundații etc) de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Înregistrarea se face la numerele de telefon: 022 567 551 şi 079 450 027 sau pe tdv_secretariat@yahoo.com
  • Cerințe: organizația / instituția trebuie să transmită în format electronic, o DELEGARE care trebuie să conțină: antetul instituţiei; data; titlul scris cu litere de tipar DELEGARE (unele organizaţii / instituţii au eliberat chiar un ordin / decizie / hotărâre); un text cu formularea aproximativă: „Prin prezenta se împuterniceşte [nume prenume, poziţie, telefon mobil] să reprezinte [nume instituţie/organizaţie, adresa, telefon] la cursul de instruire care vizează pregătirea dosarului pentru obținerea statutului de instituţie gazdă a activităţii de voluntariat. [Nume, prenume persoana împuternicită] este responsabilă de pregătirea dosarului, iar acesta va fi depus la CCIGAV în termen de maxim 1 lună de la finalizarea instruirii.”; semnătura conducătorului şi ştampila.
  • Locație de desfășurareCentrul Național de Excelență Profesională pentru Bibliotecari (mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 148, tel. 022 210 576), situat la et. 3 al Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu” (intrarea prin curtea din spate a clădirii situată în dreptul Statuii lui Ștefan cel Mare de lângă Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, pe partea opusă a bd. Ștefan cel Mare și Sfânt).
  • Agendă și program: instruirea va avea loc între 10:00 – 17:00, vezi agenda

Această activitate este realizată în cadrul programului de Granturi 2015 lansat de Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.

Instruirea este realizată şi prin programul Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabila in Moldova, implementat de FHI 360. Trainingul este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin TDV și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: