Angajăm Coordonator Logistică și Monitorizare Financiară

Asociaţia obştească „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), care menţine Secretariatul Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat (Coaliţia Voluntariat), angajează în regim de urgenţă un Coordonator Logistică și Monitorizare Financiară. TDV este o organizaţie neguvernamentală de tineret care contribuie la dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova prin implicarea societăţii civile în promovarea voluntariatului şi incluziunii sociale.

Sarcini şi responsabilităţi:

  • Conducerea, coordonarea şi supravegherea financiară a activităţilor / proiectelor organizaţiei;
  • Menţinerea comunicării cu furnizorii de servicii a TDV, negocierea preţurilor în caz de necesitate;
  • Monitorizarea donaţiilor sub formă financiară, dar şi a bunurilor materiale primite şi predate de către TDV;
  • Procurarea şi aprovizionarea organizaţiei cu consumabile şi materiale necesare desfăşurării activităţii în condiţii optime de calitate şi timp.
  • Pregătirea mapelor cu materiale pentru cei prezenţi la şedinţe / evenimente TDV.
  • Verificarea o dată pe săptămână a căsuţei poştale.
  • Multiplică materialele necesare pentru activităţile din proiecte.
  • Întreţine în stare de funcţionare mijloacele tehnice.
  • Comunică cu coordonatorul tehnic privind subiectele de ordin tehnic / procurări şi funcţionare echipament.
  • Pregăteşte aparatul de fotografiat, şi face poze în timpul şedinţelor / evenimentelor TDV.
  • Duce evidenţa corespondenţei scrise şi electronice
  • Procurarea şi aprovizionarea organizaţiei cu consumabile şi materiale necesare desfăşurării activităţii în condiţii optime de calitate şi timp.
  • Responsabil de raportarea financiară a activităţilor TDV;
  • Scrierea şi plasarea ştirilor şi / sau comunicatelor de presă privind activităţile desfăşurate în cadrul TDV pe blogul / pagina Web împreună cu Directorul Executiv.
  • Actualizarea paginii Web / blogului de minim 2 ori pe săptămână.

 Cerinţe:

  • cunoaşterea sectorului nonprofit;
  • experienţă în activităţi de logistică şi monitorizare financiară;
  • capacitatea de adaptare și implementare;
  • abilităţi de comunicare orală și scrisă, lucru în echipă, management, negociere, prezentare;
  • spirit de echipă și capacitatea de a lucra independent;
  • disciplină profesională;
  • abilități de utilizare a calculatorului (Microsoft Office: Word, Excel, PowerPoint; Internet) și a altor echipamente informatice;
  • cunoaşterea limbii engleze (nivel mediu);
  • îmbunătățirea permanentă a pregătirii profesionale și de specialitate;
  • comportament în măsură să promoveze imaginea și interesele TDV;
  • utilizarea resurselor existente exclusiv în interesele TDV.

Program de lucru: flexibil, full time (8 ore pe zi, 5 zile în săptămână)

Aşteptăm CV-ul Dumneavoastră la adresa tdv_secretariat@yahoo.com până pe data de  15 septembrie 2015. Persoanele corespunzătoare profilului postului vor fi invitate la interviu.

Pentru detalii puteţi contacta:

Tel.: 022 567 551; fax: 022 567 489

GSM: 079 450 027

E-mail: tdv_secretariat@yahoo.com

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: