A fost dat startul activităților din cadrul celei de-a VII-a ediții a Săptămânii Naționale a Voluntariatului (24 mai – 02 iunie 2013)

logo-snv-documente.jpgAstazi, 24 maia fost dat startul activităților din cadrul celei de-a VII-a ediții a Săptămânii Naționale a Voluntariatului ” Hai în gașca voluntarilor!”(24 mai – 2 iunie 2013).

În cadrul primei activități din SNV 2013 – „Ceaiul de la ora 5” a fost prezentat obiectivului III al Strategiei de Dezvoltare a Societatii Civile 2012 – 2015, iar jurnalistii au primit detalii despre subiectele de presa cu implicarea voluntarilor, activitati care se vor desfasura la Chișinau și în țară, între 24 mai – 2 iunie 2013, cu ocazia Săptămânii Naționale a Voluntariatului.

Mai jos puteți vedea poze de la acest eveniment.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mâine, 25 mai, vor fi organizate activități de voluntariat atât în Chișinău, cât și pe întreg teritoriul Republicii Moldova:

1. Activitatea “O zi de neuitat pentru copiii din familiile social-vulnerabile” a fost cea care a deschis SNV-ului din acest an. Aproximativ 30 de copii din familii social-vulnerabile din comuna Bobeica, satele Dahnovici și Stolniceni, r-ul Hîncești au avut posibilitatea să viziteze pentru prima data orașul Chișinău. Voluntarii „Serviciului pentru Pace” le-au pregătit un program special pentru întreaga zi care a conţinut: vizionarea unui spectacol pentru copii, vizitarea diverselor locuri culturale, distracţii cu voluntarii.

Activitatea a fost organizată organizată de către Asociaţia „Serviciu pentru Pace” în parteneriat cu Asociaţia de Caritate “The Moldova Project” din Marea Britanie şi Primăria com. Bobeica.
Pentru mai multe informații despre această activitate puteți contacta: Victoria Morozov – 069379870.

2. O altă activitate care a avut loc astăzi în Chișinău, în cadrul SNV 2013, a fost TEDx Chisinau: Postcards from the future.
TEDx este un program de evenimente locale, organizate independent, care aduc oamenii împreună pentru a împartăși o experiență TED. În acest an, TEDx a selectat un grup de 12 voluntari care au fost implicați activ în organizarea evenimentului. Ținem să menționăm că atît organizatorii, cât și speakerii, au făcut voluntariat în cadrul acestei activități, nefiind remunerați sub nici o formă.
Acest eveniment a fost organizat de Asociaţia Obștească “Evented” în colaborare cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM).
Pentru mai multe informații despre această activitate puteți contacta: Doru Curoșu – 069417541; Elena Zgardan – 069113384.

3. Partenerii Coaliției Voluntariat din r-nul Fălești, Centrul de Asistenţă Socială “Nufarul Alb” au realizat actăzi activitatea ”Curățenie în cimitirul din s. Glinjenii Noi, r. Făleşti”.
Cimitirul din s. Glinjenii Noi este într-o stare deplorabilă, din cauza faptului că foarte multe persoane sunt plecate peste hotare, neavînd posibilitatea să revină acasă pentru a vizita mormintele celor apropiaţi. Personalul Centrului împreună cu agenţi economici şi mai multe persoane generoase din s. Glinjenii Vechi au reamenajat acest cimitir, curaţitnd mormintele; reînnnoind crucile, răstignirile și văruind pomii.
Pentru mai multe informații despre această activitate puteți contacta: 025971059.

Mâine, 26 mai, în cea de-a doua zi a Săptămânii Naționale a Voluntariatului, va avea loc “Cupa IDEA la fotbal”. Această activitate este organizată de Asociaţia Obștească “Institutul IDEA” pe stadionul din preajma centrului comercial Megapolis Mall, Chișinău.
Seria de competiţii “Cupa IDEA la fotbal” este desfășurată pentru ONG-urile și grupurile de inițiative și tineri din Republica Moldova. Scopul CUPEI IDEA, este de a promova sportul și voluntariatul în sport, prin implicarea a cîtor mai multe entităţi: ONG-uri, companii, alte instituţii și voluntarii tineri. Miine va fi organizată cea de-a VIII-a ediție a acestui turneu și va implica aproximativ 16 de echipe de voluntari activi și peste 200 de tineri.
La această activitate vor fi invitați copii din familii social-vulnerabile din cîteva sate din republică. Aceștia vor avea posibilitatea nu doar să vizioneze competiția, ci chiar să și participe la concursuri organizate special pentru dînșii. Fiecare echipă participantă va fi încurajată să doneze o minge de fotbal, semnată de întreaga echipă, donaţii ce vor merge ulterior pentru copiii invitați la eveniment.
Pentru mai multe detalii despre eveniment puteți contacta: Mihai Bologan (069194064) sau Doru Curoșu (069417541).

Pentru mai multe detalii despre activitatile care vor avea loc in SNV 2013, in intreaga republica, astazi si pe parcursul intregii saptamanii, puteti vedea anexat: Calendarul de activități a Coaliției Voluntariat și a partenerilor coaliției în SNV 2013.

Anunțuri

Un răspuns

  1. Activitate de voluntariat desfășurată duminică, 26 mai la Palatul Culturii Ungheni. Mai multe pe http://youthbankungheni.wordpress.com/2013/05/29/din-inima-pentru-copii/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: