FESTIVALUL VOLUNTARILOR 2011, ediţia a IX-a în Moldova „Jos pălăria” în faţa voluntarilor!

Anual, Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat premiază cei mai activi voluntari din Republica Moldova. Anul acesta şi tu îţi poţi lua premiul! Faci parte din marea familie a voluntarilor şi crezi că meriţi să fii apreciat? Aplică acum la concursul organizat în cadrul Festivalului Voluntarilor 2011, la una dintre următoarele secţiuni:

  • cea mai activă organizaţie care promovează voluntariatul în R. Moldova (FORMULAR);
  • cel mai activ coordonator de voluntari (FORMULAR);
  • cel mai activ voluntar (FORMULAR);
  • cel mai activ jurnalist care a promovat voluntariatul. Jurnaliştii interesaţi trebuie să-şi prezinte materialele (în original sau copia) publicate pe parcursul anului 2011;
  • cel mai bun eseu la tema: „Cum stimulam voluntariatul la nivel local? ”;
  • cel mai reuşit video de promovare a voluntariatului;
  • cel mai tânăr şi cel mai în etate voluntar;
  • cel mai activ Consiliu Local de Tineret care a promovat voluntariatul pe parcursul anului 2011 (FORMULAR);
  • cel mai bun program de voluntariat elaborat /dezvoltat în 2011 – va fi nominalizat de către Coaliţia Voluntariat.

Aici găsiţi regulamentul concursului.

Toate materialele pot fi expediate la adresa de e-mail: Festivalul.Voluntarilor@gmail.com sau prin poştă la adresa: or. Chişinău, str. Calea Ieşilor 13, oficiul 82, Asociaţia „Prietenii Copiilor”. Ultima zi de aplicare este 26 noiembrie 2011, ora 17:00.

Festivalul Voluntarilor 2011, ediţia a IX-a, va avea loc în data de 4 decembrie 2011, începînd cu ora 12:00 în incinta Teatrului Naţional de Operă şi Balet. Scopul evenimentului este recunoaşterea publică a muncii şi meritelor voluntarilor din republică.

În cadrul festivalului va avea loc ceremonia de decernare a premiilor de valoare şi un concert în care vor evolua interpreţi şi formaţii muzicale cunoscute în show-bizz-ul autohton.

Ediţia de anul acesta a Festivalului este organizată de către Serviciu pentru Pace şi alte ONG-uri din Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a Municipiului Chişinău, Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), FHI 360 şi AsociaţiaPrietenii Copiilor.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să o contactaţi pe Victoria Morozov, Coordonator Festivalul Voluntarilor 2011, la numărul GSM 069379870.

Anunțuri

Un răspuns

  1. […] (în original sau copia) publicate pe parcursul anului 2011; Continuarea articolului găsiţi AICI! Like this:LikeBe the first to like this […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: