Turul Anului European al Voluntariatului 2011 la Roma

Cel mai recent popas al turului Anului European al Voluntariatului a avut loc la Roma, Italia în perioada 11-14 iulie 2011. Activităţile s-au desfăşurat la Spitalul San Giovanni – Addolorata, Piata S. Giovanni, cu orarul activităţilor între 10.00 – 19.00.

Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Muncii şi a Politicilor Sociale în colaborare cu Centrul National de Voluntariat, Alianţa 2011 Italia, şi Centrelor Naţionale de Coordonare a Serviciilor de Voluntariat.

În cele patru zile de desfăşurare al Anului European al Voluntraiatului în Roma, voluntarii au beneficiat de întâlniri, dezbateri, discuţii şi distracţie. Fiecare zi a fost dedicată uneia dintre următoarele teme: incluziunea socială, sănătatea şi bunăstarea, patrimoniul cultural, protecţia mediului şi dialogului intercultural.

În cadrul întrunirilor, voluntarii au avut posibilitatea de a face schimb de experienţă, lărgind astfel spectrul de cunoaştere al domeniului la nivel european. De asemenea, diseminînd şi promovînd conceptul de voluntariat, a fost realizat un număr record de recrutări de noi voluntari în cadrul organizaţiilor şi instituţiilor din Italia.

Evenimentul a fost încheiat cu discursul  Domnului Maurizio Sacconi, Ministrul Muncii şi a Politicilor Sociale din Italia.                      

Următoarea oprire a turului Anului European al Voluntariatului va avea loc la Copenhaga, în perioada 1-3 august 2011.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: