Săptămîna sănătăţii în R. Moldova sub egida Coaliţiei Voluntariat

Săptămîna Sănătăţii este o activitate a Coaliţiei pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat şi în 2010 s-a desfăşurat în perioada 09 – 15 august, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al R. Moldova, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a municipiului Chişinău. În acest an Săptămâna Sănătăţii a fost organizată cu suportul Fundaţiei Soros – Moldova (FSM), Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) şi din sursele Proiectului Ministerului Sănătăţii „Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova”.

Săptămîna Sănătăţii are ca unul dintre obiective promovarea modului sănătos de viaţă în rîndul copiilor, adolescenţilor şi părinţilor acestora. Un alt obiectiv de care ţinem cont în derularea Săptămînii Sănătăţii este colaborarea între organizaţiile membre ale Coaliţiei Voluntariat pentru promovarea valorilor participării civice şi ale voluntariatului.

Între 10 – 11 august Centrul de Resurse „Tineri şi Liberi” în parteneriat cu Asociaţia „Tinerii pentru dreptul la viaţă”, au realizat ateliere despre modul sănătos de viaţă în tabăra de vară „Camping” din Vadul lui Vodă.

O sută de copii cu vîrsta cuprinsă între 7 – 11 ani şi trei sute şaptezeci copii între  12 – 17 ani au  fost implicaţi în cadrul atelierelor, realizate de un grup de 27 voluntari, reprezentanţi Coaliţiei  Voluntariat (din Consiliile Locale de Tineret şi ONG de pe întreg teritoriul ţării), fiind de această  dată promotorii unui mod de viaţă sănătos în rîndul semenilor.

Scopul urmărit de instructori pentru copiii cu vîrsta cuprinsă între 7 – 11 ani era de a le trezi,  prin jocuri şi desen, interesul pentru fructe / legume şi alte alimente sănătoase. Scopul pentru activităţile cu copiii de 12 – 17 ani a fost de a-i informa despre importanţa alimentaţiei sănătoase, somnului suficient, managementul stresului (în baza materialelor informative editate  în cadrul Proiectului “Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova”).

Fiecare broşură a fost prezentată separat:
  • cu copiii mici – informarea despre subiectele din broşură s-a realizat prin desen (cărţi de colorat şi creioane pentru fiecare copil), iar copii au fost rugaţi să transmită broşurile şi părinţilor.
  • cu copiii mai mari – prin jocuri de deschidere care i-a îndemnat să spună care sunt produsele preferate şi ce beneficiu aduc ele în organism (astfel cunoscînd nu doar grupul, ci şi testîndu-le cunoştinţele, pentru ca instructorii să ştie asupra căror alimente să se oprească mai mult la discuţii şi prezentări).
Tinerii formatori au fost cazaţi pe teritoriul bazei de odihnă „Romaniţa”, loc unde echipa a fost instruită pentru a-şi dezvolta abilităţile de instruire, tinerii s-au pregătit pentru ateliere şi au petrecut timpul liber. Formatorii au lucrat în percehe cu un grup de aproximativ 30 de copii în prima zi, şi cu grupuri de 15 copii în a doua zi. În cadrul şedinţelor de evaluare a atelierilor tineii  împătăşeau din experienţa acumulată, relatînd despre felul cum a fost desfăşurată activitatea, unde au întîlnit greutăţi şi ce li s-a memorat din cele realizate.

Vineri, 13 august, Centru de Resurse “Tineri şi Liberi” în parteneriat cu Asociaţia “Prietenii Copiilor” au realizat activităţi de promovare a sănătăţii în incinta Centrului Comercial Shoping MallDova. Începănd cu orele 14:30 copii au modelat din plastilină fructe şi legume, animatorii le-au povestit vizitatorilor despre necesitatea unei alimentaţii corecte şi în ce constă ea, au colorat şi confecţionat mascota reginei verii care a dus copiii într-o lume de poveste. Balonaşele
animate au luat forma fructelor preferate ale copiilor, pe lingă faptul că ele erau colorate, au devenit şi apetisante. Activităşile au luat sfîrşit la orele 18:30 cînd copii cei mai îndrăzneţi au fost desenaţi pe faţă.

Toţi copii, adolescenţii şi părinţii acestora care s-au implicat în activităţile sus menţionateau primit în dar fructe şi seturi de broşuri informative privind modul sănătos de viaţă. Voluntarii au distribuit materialele informative editate în cadrul Proiectului “Fortificarea Asistenţei Medicale Primare în Moldova” la mai bine de o sută de persoane care se aflau în timpul activităţii pe teritoriul Shoping MallDova.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: