Jurnalul voluntarilor de la Médecins du Monde Moldova

Aventura noastră ca voluntari a început atunci când echipa de prevenţie a organizaţiei Médecins du Monde Moldova (MdM) a desfăşurat seminarele de recrutare a noilor voluntari în cadrul Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Bălţi, în care noi ne facem studiile. Din start, ideea ni s-a părut ingenioasă: să obţii experienţă şi cunoştinţe, să îţi faci prieteni noi, iar în calitate de bonus să ai posibilitatea de a călători în nordul Moldovei şi a descoperi frumuseţea plaiului. Anume aceste interese formau dorinţele noastre. Deci, ne-am înscris numele în liste de recrutare.

Au urmat două zile de formare a noii echipe de voluntari, zile în care ne-am descoperit reciproc şi ne-am mobilizat, zile pline de distracţie, voie bună şi cu pauzele de cafea bine meritate, căci am muncit  sîrguincios asupra formării noastre ca voluntari.

Prima însărcinare la MdM a fost realizarea a două gazete de perete – activitate desfăşurată în cadrul Săptămînii Naţionale al Voluntariatului 2010 – una pentru a o plasa în Liceului Teoretic şi Colegiul „Ion Creangă”, iar a doua pentru Universitatea de Stat „Alecu Russo”, ambele din Bălţi. Aceasta a fost prima oportunitate de a lucra în grup: idei, zîmbete, bună dispoziţie, creioane, foi, poze şi noi printre toate acestea ne simţeam ca Alisa în Ţara Minunilor. Eram desenate din cap pînă-n picioare, ne bulgăream cu idei, căci fiecare dorea să-şi angajeze maximum de creativitate şi o parte din sufletul său în acea gazetă.

A fost o deosebită plăcere să aducem la cunoştinţa elevilor şi studenţilor din Bălţi ceea ce am făcut noi în cadrul zilelor de formare ca voluntari MdM. Am încercat să transmitem starea noastră de spirit şi încă o dată să demonstrăm lumii întregi că se merită să faci voluntariat, fie pentru a căpăta experienţă, fie pentru ca persoana cu care desenezi pe o simplă coală de hîrtie să-ţi contureze nişte mustăţi de pisicuţă, pe care nu doreşti să le ştergi din simplul motiv că ele îţi amintesc de ceva plăcut.

Prima experienţă practică a noastră ca voluntari la Médecins du Monde Moldova am avut-o la Liceului Teoretic din satul Ştefăneşti, raionul Floreşti, unde în cadrul seminarelor de prevenţie de la egal la egal, am desfăşurat un seminar cu elevii clasei a IX-a, cu care am discutat problema traficului de fiinţe umane şi măsurile de prevenţie. Tehnicile de brainstorming, lucrul asupra portretelor victimei şi a traficantului, situaţii, studii de caz, jocuri de rol (metoda unde copii manifestă mult artistism şi talent), sînt doar cîteva din metodele folosite pentru promovarea seminarelor de prevenţie, în cadrul cărora se pune accentul pe colaborarea dintre elevi şi voluntari, care sunt respectiv de aceeaşi vîrstă.

Dacă ar fi să emanăm satisfacţia deja obţinută ca voluntari, am putea „infecta” mulţi tineri, care ar putea deveni eventuali voluntari la MdM sau oricare altă instituţie civică. Spunem aceasta din experienţa acumulată, căci răspunsul la întrebarea „Cum a mers seminarul?”, adresată de către membrii echipei MdM, de fiecare dată este unul şi acelaşi „A fost Super!!!”. Deci, dacă doreşti să ajuţi societatea şi să îmbunătăţeşti lumea în care trăieşti într-un mod util şi distractiv – te poţi alătura noua!

Bejenaru Ana, Cibotari Ina

Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Bălţi

Médecins du Monde (MdM) este o organizaţie umanitară internaţională care activează în nordul Moldovei în domeniul prevenirii traficului de fiinţe umane şi facilitează accesul victimelor la obţinerea ajutorului psiho-social şi medical. Organizaţia Médecins du Monde este prezentă în Moldova din 2005. Pentru mai multe informaţii, îi puteţi contacta la (231) 27523 sau prin email: prevcom.balti.mdmmoldova@gmail.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: