Prietenii Copiilor au continuat SNV 2010 prin activităţi de voluntariat la Spitalul Oncologic

Acţiunea „Vino să ne jucăm cu copiii din spitalul oncologic” a fost organizată de către animatorii şi voluntarii Asociaţiei “Prietenii Copiilor”. Programul de animaţie interesant si interactiv s-a desfăşurat luni, 26 aprilie 2010, orele 15.00 – 17.00 în cadrul spitalului Oncologic, secţia hematologie din Chişinău.

Copii internaţi în secţia dată cu vîrsta cuprinsă între 4 şi 17 ani au modelat în tehnica origami căţeluşi şi pisicuţe, cărora, mai tîrziu, le-au dat nume, iar după atelierul de lucru, a fost organizate jocuri de masă, astfel toţi copiii împreuna au construit un turn, au prins peşte şi au concurat pentru a vedea cine are cea mai bună memorie.

La ateliere s-au implicat atît copiii cît şi părinţii, care pentru cîteva ore s-au lăsat duşi în lumea copilăriei, participînd alături de copii lor sau încurajîndu-i cînd aceştia aveau nevoie.

Deşi a fost o activitate de voluntariat, am fost remuneraţi cu zîmbetele copiilor pentru fiecare emoţie pozitivă primită în timpul activităţilor. Iar zîmbetul uneia dintre paciente care are aproape 5 anişori, a reuşit să ne molipsească pe toţi de buna dispoziţie.

Organizînd aceste activităţi şi ştiind care este problema copiilor care se află la tratament în aceste secţii, am sesizat cîtă poftă de viaţă au aceştia, ceea ce ne motivează sa mergem acolo în fiecare săptămînă.

Asociaţia “Prietenii Copiilor” este o organizaţie non-guvernamentală constituită la 20 februarie 2002 ce activează în domeniul protecţiei drepturilor copilului, pe teritoriul Republicii Moldova.

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:
Victoria Morozov
Responsabil Relaţii cu Publicul
Asociaţia „Prietenii Copiilor”
Tel.: +373 22 595931
GSM: +373 69379870
Email: victoriamorozov@mail.ru
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: