Info-Prim-Neo: Vedetele sunt invitate la muncă de voluntariat

PrintCei care vor să presteze muncă de voluntariat sunt invitaţi să participe la mai multe activităţi de acest gen în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului 2009, cu genericul : „Hai în gaşca voluntarilor!”. Acţiunea este organizată de către Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat.

Eduard Mihalaş, directorul-executiv al Asociaţiei „Tinerii pentru dreptul la viaţă” (TDV), care face parte din coaliţie, a declarat pentru Info-Prim Neo că în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului – care se va desfăşura în perioada 29 mai – 05 iunie – doritorii vor fi antrenaţi în diverse activităţi de voluntariat.„Dacă anul trecut în acţiune au fost implicaţi mai mulţi politicieni, atunci în anul curent încercăm să atragem persoane din show-bizz. Prin implicarea vedetelor în activităţi de voluntariat vor fi oferite modele de participare şi creştere a responsabilităţii civice a cetăţenilor”, a precizat Mihalaş.

În 2008 în acţiune au fost implicaţi 30 de deputaţi, miniştri, vice-miniştri, consilieri, primari şi alte persoane publice care prin implicare lor au oferit comunităţilor exemple de responsabilitate socială. Printre oficialii care au prestat servicii de voluntariat se numără Marian Lupu, Vitalia Pavlicenco, Valentina Buliga, Dorin Chirtoacă, Oleg Cernei, Svetlana Chifa şi alţii. În total timpul oferit de persoanele publice este de aproximativ 220 ore, iar de către voluntarii din ONG 1200 ore – echivalentul a 30 mii lei.

Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat a fost creată în august 200, de ONG active în voluntariat: Asociaţia „Tinerii pentru dreptul la viaţă” , Centrul de Resurse „Tineri şi Liberi”, Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM), Centrul de Resurse al Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Drepturile Omului din Moldova (CreDO), Asociaţia „Motivaţie” şi Asociaţia „Serviciu pentru Pace” (SPP). Scopul coaliţiei este promovarea şi facilitarea implicării tinerilor în activităţi de voluntariat.

Sursa: Info-Prim-Neo.

Anunțuri

Un răspuns

  1. […] pentru că sunt pieton, pentru că am spirit civic, pentru că fac parte dintr-o minunată „echipă”, pentru că am amici care îmi sugereză vişinica pentru tortele care plac – am organizat […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: