De ce voluntariatul contează pentru Uniunea Europeană?

CEVMai bine de 100 de milioane de europeni sunt implicaţi în activităţi de voluntariat, trăiesc în solidaritate şi prin aceasta aduc o contribuţie în societate. Un sondaj Eurobarometru efectuat în 2006 relevă faptul că 3 din 10 europeni pretind a fi activi ca şi voluntari şi că aproape 80% din respondenţi consideră că activităţile de voluntariat reprezintă o parte importantă a vieţii demografice în Europa. Există o arie vastă de noţiuni, definiţii şi tradiţii în ceea ce priveşte voluntariatul.

La cel mai de bază nivel, voluntarii sunt agenţii valorilor şi obiectivelor europene, după cum acestea sunt enunţate în Tratatele UE, în speţă cele ce privesc promovarea coeziunii sociale, solidaritatea, şi participarea activă – prin mâinile lor, zi de zi, aceste valori sunt traduse în acţiune. Astfel, voluntariatul contribuie la construirea unei identităţi europene înrădăcinată în valori împărtăşite de democraţie, solidaritate şi participare. Promovează înţelegerea reciprocă între oameni în societate şi în Europa şi stimulează cetăţenia europeană activă şi responsabilă, care este element central în idealurile europene.

Totuşi, ceea ce este comun în Europa este că oriunde oamenii se implică împreună în activităţi pentru a se ajuta reciproc, pentru a îi susţine pe cei cu nevoi, pentru a conserva mediul înconjurător, pentru a participa în campanii pentru drepturile omului, sau pentru a iniţia acţiuni menite a asigura fiecăruia o viaţă decentă – atât societatea în ansamblu, cât şi fiecare voluntar ies în câştig, iar coeziunea socială este semnificativ întărită.

În timp ce 30% din europeni fac parte din grupul celor care participă la activităţi de voluntariat, 7 din 10 europeni nu fac voluntariat. Pentru multe din aceste persoane, aceasta se întâmplă pentru că întâmpină bariere în ceea ce priveşte activităţile voluntare, cum ar fi lipsa informaţiilor privind modul în care fiecare se poate implica; contrângeri legate de timp; resurse economice precare şi sentimentul că “nu îşi pot permite” să facă voluntariat; o imagine negativă a voluntariatul rămasă de pe timpurile când voluntariatul era abordat ca un fel de “datorie obligatorie”; discriminare; proviziuni legale descurajatoare şi lipsa unui cadru legal; lipsa protecţiei împotriva riscurilor pe care le implică; vizele şi alte bariere pentru cetăţeni din afara UE – pentru a numi doar câteva dintre aceste obstacole.

Voluntariatul este oferit gratuit, dar nu este lipsit de costuri – are nevoie şi merită sprijin adresat din partea tuturor factorilor implicaţi – organizaţii, guvern (la toate nivelurile), sectorul de afaceri şi un mediu politic favorabil, inclusiv infrastructuri pentru voluntariat.

În timp ce UE a acordat din ce în ce mai mare importanţă voluntariatului în toate formele sale, de-a lungul ultimilor ani, ne aflăm încă departe de a avea o strategie comprehensivă şi acţiune la nivel european de a promova, recunoaşte, facilita şi sprijini voluntariatul pentru a acţiona la întreagul potenţial.

Sursa: Centrul European de Voluntariat.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: